Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 37

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.02.2017 · dosar 430E/2017.2
Paragraful 37
34. Cu privire la admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale, Ministerul Public arată că, în condiţiile în care se susţine existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Ministerul Public, preşedintele Senatului nu justifică un interes constituţional vătămat prin conflict. Faptul că dispoziţiile care normează materia conflictului juridic de natură constituţională [art. 146 lit. e) din Constituţie, art. 34 din Legea nr. 47/1992] enumeră printre titularii sesizării şi preşedinţii celor două Camere nu este un temei suficient în acest sens. Este necesară o relaţie între situaţia juridică a autorului sesizării şi demersul la care a apelat, aspect identificat în dreptul procesual civil cu interesul. Această concluzie nu contravine jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 838/2009), care a considerat că "subiectele de drept pe care Legea fundamentală le îndrituieşte a sesiza Curtea sunt limitativ prevăzute, dispoziţia constituţională nedistingând după cum autorităţile pe care le reprezintă sunt sau nu părţi în conflictul cu care sesizează Curtea" şi a apreciat că una dintre autorităţile menţionate de art. 146 lit. e) din Constituţie poate sesiza, chiar dacă nu este parte în conflict. Astfel, lipsa de contrarietate cu decizia menţionată rezultă din faptul că, în cauza soluţionată prin acea decizie, autoritatea publică care a sesizat Curtea, respectiv Preşedintele României, deşi nu era parte propriu-zisă a conflictului, şi-a întemeiat demersul pe dispoziţiile art. 80 alin. (2) din Constituţie - rolul de mediator între puterile statului, vegherea la respectarea Constituţiei, buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest context, era justificat interesul titularului sesizării. În cauza de faţă, sesizarea unui conflict între autorităţile menţionate ar fi putut aparţine prim-ministrului ["(...) Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României, Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională (...)", potrivit art. 13 fraza a doua din Legea nr. 90/2001; "Primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului", potrivit art. 18 alin. (2) din aceeaşi lege]. Pentru motivele expuse, Ministerul Public apreciază sesizarea ca fiind inadmisibilă.
Sursa oficială ↗