Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 116

112. Aşadar nu este de acceptat ca autoritatea legiuitoare primară sau delegată (parlamentari sau miniştri) să intre sub incidenţa legii penale prin însuşi faptul adoptării sau participării la actul decizional al adoptării actului normativ, aceasta îndeplinindu-şi o atribuţie constituţională. În virtutea imunităţii care însoţeşte actul decizional de legiferare, care, aşa cum Curtea a reţinut în prealabil, este aplicabilă mutatis mutandis şi membrilor Guvernului, niciun parlamentar sau ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acţiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu putere de lege. A admite contrariul înseamnă a lasă, indirect, posibilitatea intruziunii în procesul legislativ a unei alte puteri, cu consecinţa directă a încălcării separaţiei puterilor în stat. Lipsa răspunderii juridice pentru activitatea de legiferare este o garanţie a exercitării mandatului faţă de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupă funcţia de parlamentar sau de ministru, imunitatea asigurându-i acesteia independenţa, libertatea şi siguranţa în exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor ce îi revin potrivit Constituţiei şi legilor.