Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 51

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.02.2017 · dosar 430E/2017.2
Paragraful 51
48. Guvernul arată că, în acelaşi sens, Comisia de la Veneţia a concluzionat că este un indiciu al nivelului de bună funcţionare şi maturitate ale unei democraţii şi de respect al statului de drept capacitatea unui sistem constituţional naţional să separe şi să distingă responsabilitatea politică de cea penală a miniştrilor Guvernului (a se vedea raportul privind "Relaţia dintre răspunderea politică şi răspunderea penală în ceea ce priveşte activitatea membrilor Guvernului" adoptat de Comisia de la Veneţia cu ocazia celei de-a 94-a sesiuni plenare, Veneţia, 8-9 martie 2013). Or, Guvernul apreciază că Legea fundamentală a României oferă suportul acestei importante distincţii, prin stabilirea clară a competenţelor autorităţilor publice în legătură cu procedura de legiferare. Circumstanţele, motivele, procedura de adoptare a actelor normative - în speţă, ordonanţele de urgenţă - subsumate tuturor cerinţelor de constituţionalitate, legalitate, oportunitate - excedează competenţelor pe care legiuitorul constituant le-a stabilit pentru Ministerul Public. De aceea, orice interferenţă a Ministerului Public în activitatea de legiferare - sub pretextul exercitării unei competenţe proprii în baza unui "denunţ" care priveşte adoptarea unui act normativ - constituie o gravă încălcare a competenţelor legiuitorului delegat, consacrate de art. 115 din Constituţie, a celei de control politic a legiuitorului primar - Parlamentul, consacrată de art. 61 şi, respectiv, art. 111-115 din Constituţie, precum şi a principiului separaţiei puterilor în stat şi a statului de drept, consacrate de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
Sursa oficială ↗