Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 48

45. Ceea ce Guvernul doreşte a fi relevat prin trimiterea la cauzele deja soluţionate de Curtea Constituţională, precum şi la cele aflate pe rolul său, respectiv la actele normative care s-au succedat după adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, este faptul că există mecanisme constituţionale şi legale care să asigure remedii eficiente în situaţia în care actele adoptate de Guvern în temeiul delegării legislative ar fi neconstituţionale, nelegale sau inoportune. Aceste remedii sunt stabilite însă de legiuitorul constituant în competenţa Curţii Constituţionale sau a Parlamentului, după caz, în aplicarea principiului supremaţiei Constituţiei şi a principalei sale garanţii - controlul de constituţionalitate, pe de o parte, respectiv a principiului potrivit căruia Parlamentul este organ legislativ suprem şi unica autoritate legiuitoare a ţării, pe de altă parte. Altfel spus, controlul modului în care Guvernul îşi îndeplineşte rolul de legiuitor delegat, în temeiul art. 115 din Constituţie, poate să fie unul de constituţionalitate (de competenţa Curţii Constituţionale) ori unul de legalitate şi oportunitate (de competenţa Parlamentului). Sunt avute în vedere, în acest sens, atât prevederile constituţionale ale art. 115 - Delegarea legislativă, cât şi cele cuprinse în capitolul IV - "Raporturile Parlamentului cu Guvernul" din titlul III al Constituţiei. În acelaşi sens sunt şi recomandările Comisiei de la Veneţia în contextul examinării criteriilor care definesc statul de drept în legătură cu procedura de legiferare. Astfel, referitor la posibilul abuz de putere al autorităţii executive în această procedură, controlul este strict circumstanţiat în sensul că acesta poate fi unul parlamentar sau în competenţa unei autorităţi judecătoreşti/cu sensul de control judiciar de constituţionalitate (a se vedea Rule of law checklist, document adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 106-a sesiune plenară, 11-12 martie 2016, pct. 51).