Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 121

117. Având în vedere toate aspectele prezentate mai sus, Curtea constată că starea de fapt descrisă în actul de sesizare a organului judiciar şi încadrată juridic în dispoziţiile art. 269 din Codul penal, art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi în cele ale art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1999, republicată, cu modificările ulterioare, constituie cadrul procesual reţinut şi asumat de Ministerul Public - Direcţia Naţională Anticorupţie, care prin Ordonanţa din 1 februarie 2017 a dispus începerea urmării penale in rem cu privire la faptele reclamate. Toate argumentele expuse mai sus impuneau însă organului judiciar soluţia de clasare, în baza art. 294 alin. (3) din Codul de procedură penală, fără a efectua acte de urmărire penală, ca urmare a incidenţei art. 16 alin. (1) din acelaşi cod, întrucât toate faptele reclamate priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate şi legalitate care nu cad sub incidenţa controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror. Întrucât, doar prin ea însăşi, adoptarea actelor normative nu poate constitui elementul material al unor infracţiuni, Curtea constată că faptele reclamate prin denunţul care a stat la baza întocmirii Dosarului nr. 46/P/2017, înregistrat pe rolul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nu pot intra sub incidenţa legii penale, indiferent de încadrarea juridică dată.