Decizia ÎCCJ nr. 55/2025 (HP)Punctul IV

IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii 24. Completurile de judecată ale instanțelor de trimitere din Dosarul înregistrat cu nr. 2.309/1/2024 și din Dosarul conexat nr. 2.762/1/2024 au apreciat ca întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării, arătând că în concepția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 acestea sunt distincte față de cele prevăzute prin art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 25. Astfel, au apreciat că singura cerință de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea cauzei și ca aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de judecată, iar când această condiție este îndeplinită, sesizarea este obligatorie. ... 26. Aceste instanțe de trimitere au opinat că nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, întrucât din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 reiese cu evidență că ceea ce a intenționat legiuitorul delegat a fost ca instanța supremă să asigure o interpretare unitară a dispozițiilor legale supuse analizei în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. De aceea nu este lăsată la latitudinea instanței care judecă procesul analizarea dificultății interpretării problemei de drept. ... 27. În fine, verificând hotărârile prealabile și deciziile de recurs în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materie, instanțele de trimitere nu au identificat nicio hotărâre privind chestiunea de drept care face obiectul acestor sesizări. ... 28. În Dosarul conexat nr. 2.378/1/2024, instanța de trimitere a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reținând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat anterior asupra incidenței art. 1.531 alin. (1) și alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, respectiv art. 1 alin. (3) , art. 2 și art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 13/2011), în privința indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006. ... 29. În Dosarul conexat nr. 2.844/1/2024, instanța de trimitere a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante a instanței supreme, indemnizația pentru limită de vârstă reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006 este asimilată unei prestații de asigurări sociale, plătită din fondurile publice, așa cum prevede expres art. 49 alin. (9) din actul normativ menționat, astfel încât este lipsită de echivoc încadrarea acestei indemnizații în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... 30. Totodată, aspectul litigios, reprezentat de posibilitatea acordării accesoriilor aferente indemnizației pentru limită de vârstă ce s-ar fi cuvenit, lunar, reclamantului, în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 7/2021, invalidată ca fiind neconstituțională la data de 10 iunie 2022, îmbracă forma unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, în accepțiunea art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care nu a fost dezlegată de instanța supremă și nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ...