Decizia CCR nr. 64/2017Paragraful 138

Faţă de aceste considerente obligatorii rezultă că punerea în acord a unei legi cu o decizie a Curţii Constituţionale trebuie să se realizeze tot printr-o lege adoptată de Parlament, iar nu prin ordonanţă de urgenţă. Astfel fiind, recurgerea la ordonanţa de urgenţă pentru punerea în acord a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu decizii ale Curţii Constituţionale apare ca o eludare a textului art. 147 alin. (1) din Constituţie, în interpretarea dată de Curte, justificată prin prisma unei pasivităţi a Parlamentului. Chiar în ipoteza unei "pasivităţi" a Parlamentului, Guvernul avea obligaţia să elaboreze un proiect de lege (iar nu o ordonanţă de urgenţă), lege care să fie adoptată pe calea procedurii de urgenţă, ori, in extremis, pe calea angajării răspunderii sale în faţa Parlamentului*14). Ca urmare, nu poate fi reţinută motivarea sub acest aspect cuprinsă în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017. În niciun caz o astfel de motivare nu poate fi primită ca justificând o situaţie extraordinară în sensul acestei sintagme stabilit de Curtea Constituţională.