Sari la conținut

Decizia CCR nr. 63/2017Paragraful 67

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
08.02.2017
Dosarul
349E/2017.2

64. Jurisprudenţa recentă a instanţei constituţionale a introdus o nouă condiţie pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă, suplimentară faţă de cele desprinse din art. 115 din Constituţia României, respectiv aceea că Guvernul nu poate contracara măsurile legislative adoptate de către Parlament, cu alte cuvinte Guvernul nu poate lipsi de efecte juridice o lege adoptată (Decizia nr. 1.221/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008; Decizia nr. 842/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009; Decizia nr. 984/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 4 august 2009; Decizia nr. 989/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009). Or, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017, Guvernul nu a contracarat o măsură legislativă sau o lege deja adoptată de către Parlament ori o măsură de politică legislativă, astfel încât să se încalce prevederile art. 1 alin. (3) -(5) , art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. h) , precum şi ale art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cu alte cuvinte, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, Guvernul nu s-a opus unei legi deja adoptate de Parlament, respectându-se, astfel, şi această cerinţă desprinsă de Curtea Constituţională pe cale jurisprudenţială.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie