Decizia CCR nr. 59/2017Punctul 8
Punctul 8
8. Guvernul arată că legiuitorul face o distincţie sub aspectul importanţei valorilor sociale ocrotite şi gradul de afectare a acestora, între faptele de furt comise în diverse modalităţi, excluzând pentru unele dintre cazuri posibilitatea împăcării părţilor. Fiind vorba de situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, astfel că nu se poate invoca încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi. În continuare, arată că, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 73, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului penal, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, precum şi regulile speciale de procedură şi modalităţile de exercitare a drepturilor procesuale. Totodată, din raţiuni de politică penală, legiuitorul poate stabili infracţiunile la care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, criteriul de determinare fiind gradul de pericol al infracţiunilor, deci poate admite excepţii de la caracterul oficial al acţiunii penale în cazul unor infracţiuni cu o periculozitate socială redusă, între care şi cele prevăzute de art. 228, art. 229 alin. (1) , alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230 din Codul penal, prevăzând posibilitatea ca procesul penal să înceteze prin împăcarea părţilor. ...
Sursa oficială ↗