Decizia CCR nr. 336/2018Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.05.2018 · dosar 3.319/328/2015
Punctul 19
19. Prin Decizia nr. 445 din 28 iunie 2016, menționată anterior, paragraful 24, Curtea a reținut că nu este fondată critica formulată de instanța de judecată, autoare a excepției, cu privire la dispozițiile art. 231 alin. (2) din Codul penal, care oferă posibilitatea împăcării în cazul infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal, în sensul că aceste dispoziții de lege ar încălca prevederile constituționale privind valorile supreme ale statului român, universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor cetățenilor, rolul Ministerului Public și statutul procurorilor. Legiuitorul poate decide - în limita atribuțiilor sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală și potrivit politicii penale a statului, având în vedere importanța valorilor sociale ocrotite prin normele penale adoptate și raporturile sociale ce se nasc în urma respectivelor incriminări -, care sunt infracțiunile pentru care este posibilă înlăturarea răspunderii penale prin împăcare, fără ca, în acest mod, să se aducă vreo atingere principiilor constituționale consacrate de prevederile art. 1 alin. (3) , art. 15 alin. (1) , art. 131 alin. (1) și ale art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. ...
Sursa oficială ↗