Decizia CCR nr. 336/2018Punctul 6

6. Ca atare, procurorul, în calitate de autor al excepției, susține că împăcarea - cauză de înlăturare a răspunderii penale, care își găsește fundamentul în interesul particular al persoanei vătămate de a-și vedea reparat cât mai repede prejudiciul suferit, precum și în interesul de a nu fi aduse în fața justiției penale fapte care prezintă un grad redus de pericol social - nu este compatibilă cu infracțiunile cu un grad mare de pericol social, ce au un impact deosebit în societate, așa cum sunt infracțiunile de furt calificat - în mod special, cele prin violarea domiciliului sau a sediului profesional. Faptul că autorii acestui gen de infracțiuni atentează în cel mai grav mod posibil cu privire la dreptul de proprietate, viața privată și inviolabilitatea domiciliului înseamnă că statul nu asigură mijlocele suficiente și adecvate pentru a asigura protecția acestor drepturi fundamentale, fiind, astfel, încălcat principiul proporționalității. Prin urmare, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 53 raportat la cele ale art. 26, art. 27 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1) . De altfel, soluția legislativă criticată nu se regăsește în codurile penale din Franța, Spania, Italia, Ungaria, Grecia, Portugalia și Rusia, care nu cunosc o instituție similară împăcării aplicabilă în materia furtului calificat. De asemenea arată că dispozițiile art. 231 alin. (2) din Codul penal instituie posibilitatea înlăturării răspunderii penale prin împăcare în cazul unor infracțiuni grave, ce nu afectează doar drepturile subiective ale victimelor, ci și colectivitatea, societatea în ansamblul său. Potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituție, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept. Consideră că aceste dispoziții constituționale își găsesc expresia în obligația procurorului de a pune în mișcare acțiunea penală atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și de a o exercita până când aceasta își atinge scopul, și anume angajarea răspunderii penale a infractorilor. Astfel, procurorii apar în cadrul procesului penal ca reprezentanți ai societății și ca titulari ai funcției de apărare socială. Or, această funcție este negată de dispozițiile de lege criticate, care permit, cu privire la anumite modalități de săvârșire a infracțiunii de furt calificat, negocierea acțiunii publice între infractor și victimă, golind de conținut atribuțiile procurorului de a reprezenta societatea în cadrul procesului penal și de a apăra ordinea de drept. Dreptul penal a cunoscut, atât sub imperiul vechiului Cod penal, cât și sub actualul Cod penal, posibilitatea conferită victimei infracțiunii de a se împăca cu infractorul în cazul unor infracțiuni de o gravitate redusă, cu privire la care primează interesele particulare ale victimelor, aspect de natură a întări interesele generale ale societății, în același sens fiind și reglementarea instituției plângerii prealabile. Instituirea însă a unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, bazată pe negocierea dintre infractor și victimă, în cazul unor infracțiuni grave, cu impact în societate, așa cum este cazul furtului calificat, este de natură a afecta interesele generale ale societății, prin imposibilitatea punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale. Prin urmare, dispozițiile de lege criticate, care permit împăcarea în cazul infracțiunii de furt calificat, neagă două funcții esențiale ale Ministerului Public consacrate de Constituție, și anume reprezentarea intereselor generale ale societății și apărarea ordinii de drept. ...