Decizia CCR nr. 40/2017Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.01.2017 · dosar 244/305/2015
Punctul 5
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că instanţa nu poate examina veridicitatea conţinutului interogatoriului luat părţii adverse raportat la starea de fapt şi nu se poate verifica dacă răspunsurile date la interogatoriu emană în mod direct, nemijlocit şi în mod personal de la parte. Chiar dacă partea ar trimite răspunsul către mandatar, nu se poate verifica faptul că înaintea redactării răspunsului nu a existat o îndrumare juridică din partea apărătorului ales, iar conţinutul efectiv al răspunsului la interogatoriu influenţează astfel situaţia juridică a procesului. Totodată, se apreciază că se încalcă dreptul la un proces echitabil şi se creează un privilegiu părţii adverse prin faptul că, potrivit dispoziţiei legale criticate, legiuitorul acceptă ca procura specială să fie certificată de avocat, practic împuternicirea avocaţială echivalând cu procura specială certificată tot de avocat. În acest sens, avocatul se substituie părţii interogate, răspunzând în locul acesteia, devenind astfel un intervenient principal, depăşind limitele exercitării apărării. ...
Sursa oficială ↗