Decizia CCR nr. 5/2017Punctul 20

20. În acest context, referitor la aspectele invocate de autoarea excepţiei, potrivit cărora, în situaţia în care instanţa de executare care stabileşte suma definitivă datorată prin titlul executoriu, în caz de neexecutarea a obligaţiei, potrivit art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, este aceeaşi instanţă care a soluţionat şi cererea creditorului de aplicare a penalităţilor de întârziere, potrivit art. 906 alin. (1) din acelaşi cod, această împrejurare ar fi de natură să influenţeze aprecierea judecătorului, cu consecinţa afectării dreptului la un tribunal imparţial, Curtea apreciază că această situaţie nu reprezintă un caz de incompatibilitate, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului, existând, de altfel, posibilitatea de a se reveni asupra penalităţilor, care vor putea fi înlăturate sau reduse pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia şi dovedeşte că întârzierea executării a avut la bază motive temeinice [art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă]. Diferenţa de regim juridic constă în aceea că suma definitivă la care va fi obligat debitorul cu titlu de penalitate se dispune printro încheiere definitivă, dată într-o procedură contencioasă, cu citarea părţilor, în timp ce înlăturarea sau reducerea penalităţilor se stabileşte printr-o hotărâre dată în contestaţia la executare, susceptibilă de apel, potrivit art. 717 din Codul de procedură civilă. Aşa fiind, nu se poate susţine că judecătorul care a stabilit aplicarea de penalităţi pe zi de întârziere ar fi incompatibil să stabilească şi suma definitivă. ...