Decizia CCR nr. 777/2016Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.12.2016 · dosar 4.216/62/2015
Punctul 7
7. Tribunalul Braşov - Secţia penală apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale ce garantează dreptul la un proces echitabil. Dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală prevăd că readministrarea în cursul cercetării judecătoreşti a probelor administrate în faza de urmărire penală se realizează numai dacă respectivele probe au fost contestate. Cu toate acestea, consideră că nu este posibilă utilizarea unei probe aşa cum a fost administrată în faza de urmărire penală dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să o conteste. Dispoziţiile de lege care reglementează faza procesuală a camerei preliminare dau posibilitatea celui interesat să conteste legalitatea probelor şi nu se poate susţine că, prin dispoziţiile de lege criticate, este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme inculpatul, deşi a avut posibilitatea, nu a contestat legalitatea acestor probe. Pe de altă parte, consideră că, dacă - în urma probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti - se constată că o probă nu a fost legal administrată în faza de urmărire penală, aspect care nu a putut fi dovedit în procedura camerei preliminare, dată fiind imposibilitatea administrării probelor în această fază procesuală, respectiva probă va putea fi înlăturată de judecător. În ceea ce priveşte temeinicia probelor, aceasta poate fi contestată în faza de judecată, în condiţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală. Judecătorul este ţinut să readministreze toate probele a căror temeinicie se contestă. De asemenea, chiar dacă - din pasivitate sau din neştiinţă - nu se contestă temeinicia unei probe, judecătorul poate să o administreze din oficiu şi, totodată, poate administra orice altă probă, dacă apreciază că acest lucru este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. ...
Sursa oficială ↗