Decizia CCR nr. 783/2016Punctul 15

15. Curtea observă că, pentru a constitui infracţiunea prevăzută în art. 297 alin. (2) din Codul penal, fapta trebuie să fie săvârşită cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, ceea ce înseamnă că făptuitorul îşi dă seama că acţiunea sau inacţiunea sa este lipsită de îndreptăţire şi prevede că prin aceasta se cauzează victimei o vătămare, rezultat pe care îl şi urmăreşte. Intenţia indirectă este exclusă de faptul că în conţinutul laturii subiective a acestei variante asimilate a infracţiunii de abuz în serviciu intră ca o cerinţă esenţială un anumit mobil, care califică vinovăţia. Astfel, pentru a constitui infracţiunea prevăzută în art. 297 alin. (2) din Codul penal, acţiunea prin care s-a cauzat o lezare a dreptului unei persoane - prin îngrădirea exercitării dreptului respectiv ori prin crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate - trebuie să fie săvârşită „pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA“. Cu alte cuvinte, pentru existenţa acestei infracţiuni se cere ca autorul faptei să fi fost determinat de un anumit mobil. În timp ce la varianta-tip a infracţiunii mobilul constituie un element de fapt, util doar pentru individualizarea pedepselor, în cazul abuzului în serviciu în modalitatea asimilată reglementată de art. 297 alin. (2) din Codul penal, mobilul constituie o cerinţă esenţială a laturii subiective, fiind un element component al infracţiunii. Dacă cerinţa esenţială lipseşte, fapta poate constitui eventual infracţiunea de abuz în serviciu în varianta-tip prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal. ...