Sari la conținut

Decizia CCR nr. 791/2016Paragraful 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
15.12.2016
Dosarul
8.206/105/2015

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că procedeul probatoriu numit "constatare" presupune examinarea unor situaţii de fapt, mijloace de probă sau persoane de către specialişti, medici legişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul organului de urmărire penală ori în cadrul altor organe, când există pericol de dispariţie a mijloacelor de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt, ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările se dispun când sunt întrunite două condiţii, respectiv există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente care constituie probe în procesul penal, înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie