Decizia CCR nr. 743/2016Punctul 9

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că forma actuală a art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală conţine numai cinci motive de recurs în casaţie, motive marginale, care se pot regăsi extrem de rar în practică şi cu incidenţă asupra unor motive de drept de mică importanţă. Astfel, recursul în casaţie este o cale de atac pur teoretică şi iluzorie, iar nu reală şi efectivă, cu consecinţa inexistenţei sale în procesul penal. Or, inexistenţa reală şi efectivă a recursului în casaţie, a cărui soluţionare este de competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, conform cărora această instanţă asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Apreciază că, deşi art. 433 din Codul de procedură penală, prin definirea scopului recursului în casaţie şi prin fixarea instanţei competente cu judecarea lui, asigură transpunerea legislativă a normei constituţionale din art. 126 alin. (3) , totuşi, enumerarea expresă şi limitativă, numărul extrem de redus cantitativ de motive şi însemnătatea insignifiantă a acestor motive de recurs în casaţie, fixate prin art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, fac ca recursul în casaţie să fie pur teoretic şi iluzoriu, iar nu real şi efectiv. ...