Decizia CCR nr. 752/2016Punctul 20

20. Comparând, prin urmare, condiţiile de suspendare a raportului de muncă - aşa cum sunt acestea reglementate de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011 - cu cele aplicabile raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici - reglementate de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007 -, Curtea constată că acestea nu sunt identice. Astfel, având drept criteriu posibilitatea prevăzută de cele două acte normative de a suspenda de drept raportul de muncă, respectiv raportul de serviciu, în situaţia ocupării altor funcţii, Curtea observă că art. 50 lit. d) şi i) din Legea nr. 53/2003 se referă la „exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel“, precum şi la „alte cazuri expres prevăzute de lege“. Pe de altă parte, raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă de drept, potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. a) , b) , c) şi o) , dacă acesta „este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă, cu excepţiile prevăzute la art. 34“ din aceeaşi lege, dacă „este încadrat la cabinetul unui demnitar“, dacă „este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale, pentru perioada respectivă“, precum şi „în alte cazuri expres prevăzute de lege“. În mod evident, situaţiile de suspendare avute în vedere de cele două acte normative nu sunt identice, chiar dacă parţial se pot suprapune, ceea ce susţine o primă concluzie în sensul că materia suspendării raportului de serviciu al funcţionarilor publici este una specifică acestei categorii profesionale, fiind determinată de particularităţile statutului acestora. ...