Decizia CCR nr. 758/2016Paragraful 9

6. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 315 alin. (1) din Codul de procedură penală, arată că acestea conferă procurorului dreptul de a dispune clasarea cauzei fără a se prevedea şi obligaţia acestuia ca, anterior dispunerii unei astfel de soluţii, să cheme persoana vătămată să o întrebe dacă mai are probe de solicitat în dovedirea existenţei faptei şi a vinovăţiei autorului faptei penale ori cereri sau excepţii de invocat. În lipsa unei asemenea obligaţii, organele de urmărire penală pot face propuneri, iar procurorul dispune clasarea limitându-se la probele administrate din oficiu, fără a chema şi persoana vătămată sau pe reprezentantul acesteia pentru a le da posibilitatea să-şi apere cauza ori să ceară administrarea de probe. În acest fel, persoana care a făcut sesizarea este împiedicată să verifice obiectivitatea motivelor ce conduc la clasarea cauzei şi să-şi formuleze propriile apărări în raport cu acele motive. Mai mult, arată că în reglementarea motivului de clasare, prevăzut la art. 315 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, nu există inserată nicio obligaţie a procurorului prin care, în ipoteza lipsei unor condiţii de fond şi de formă ale sesizării, să cheme persoana care a făcut sesizarea şi să-i pună în vedere ca, într-un termen rezonabil, să remedieze viciile de fond şi formă ale sesizării. Susţine că norma criticată este ambiguă, întrucât nu precizează, în concret, care sunt acele "condiţii de fond şi de formă ale sesizării" care pot atrage clasarea cauzei. De asemenea, nu se explicitează ce se înţelege prin sintagma "condiţii esenţiale ale sesizării", textul fiind neprevizibil pentru persoana vătămată care a făcut sesizarea, fiind încălcate dreptul la apărare şi dreptul de acces la justiţie.