Decizia CCR nr. 758/2016Paragraful 11

8. Cât priveşte dispoziţiile art. 315 alin. (1) din Codul de procedură penală, reţine că soluţia de clasare este una dintre soluţiile pe care procurorul le poate pronunţa alături de trimiterea în judecată. Ambele soluţii sunt avute în vedere de procuror numai după ce acesta constată că nu este cazul sau, dimpotrivă, este cazul trimiterii în judecată. Aprecierea nu este una discreţionară, cum precizează petenţii, ci are la bază concluziile ce se desprind urmare a strângerii probelor care converg către ideea existenţei sau nu a faptei, a îndeplinirii cerinţelor ca aceasta să fie infracţiune, a identificării persoanelor care au săvârşit-o şi numai după stabilirea răspunderii penale a respectivelor persoane. Toate aceste activităţi sunt reglementate de normele de drept procesual penal şi constituie obligaţii ale procurorului. Acele acte efectuate de procuror ori măsuri dispuse de acesta care sunt considerate de către una dintre părţi ori de persoana vătămată a fi prejudiciabile pot fi atacate de persoana interesată prin formularea unei plângeri către prim-procuror. De asemenea, soluţia de netrimitere în judecată poate face obiectul unei plângeri ce se adresează judecătorului de cameră preliminară. Aşadar, consideră că legea prevede remedii procesuale chiar şi pentru situaţia în care procurorul s-ar limita doar la administrarea probelor "din oficiu". Apreciază că nu poate reţine susţinerea petenţilor - potrivit căreia persoana care a făcut sesizarea ar fi împiedicată să verifice obiectivitatea motivelor ce conduc la clasare, întrucât nu a fost chemată la procuror înainte de emiterea ordonanţei -, având în vedere drepturile conferite de lege persoanei vătămate prin art. 81 din Codul de procedură penală, dar şi faptul înştiinţării despre clasare - art. 316 din Codul de procedură penală -, cu remediile menţionate, conferite de instituţia plângerii împotriva soluţiei dispuse de procuror. În privinţa cazului de clasare prevăzut la lit. a) , alin. (1) al art. 315 din Codul de procedură penală, reţine că modurile de sesizare a organelor de urmărire penală sunt cele prevăzute de art. 288 din Codul de procedură penală, iar normele procesual penale imediat următoare arată care sunt condiţiile de fond şi cele de formă ce trebuie îndeplinite de fiecare mod de sesizare în parte. Neîndeplinirea condiţiilor de fond ori de formă are drept consecinţă restituirea către petiţionar a sesizării, cu indicarea elementelor care lipsesc - art. 294 din Codul de procedură penală. Apreciază că interpretarea normelor legale trebuie făcută în mod unitar, şi nu în mod separat. Judecătorul de cameră preliminară consideră, astfel, că textul de lege criticat nu poate fi considerat ambiguu, lacunar, neclar sau neprevizibil, regulile de conduită comune şi obligatorii pentru reglementarea şi desfăşurarea procesului penal fiind clare şi neechivoce. Normele procesual penale criticate garantează astfel dreptul la apărare şi nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) , art. 24 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) .