Decizia CCR nr. 744/2016Paragraful 13

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul din Dosarul Curţii nr. 1.701D/2016 susţine că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, în măsura în care sintagma folosită de legiuitor pentru justificarea unuia dintre scopurile măsurilor preventive, respectiv "buna desfăşurare a procesului penal", nu este definită de legea care o prevede şi nu există minime repere obiective în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul acestei sintagme, dându-se astfel posibilitatea organelor judiciare să dispună asupra unor măsuri preventive, care reprezintă ingerinţe asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în mod arbitrar. În aceste condiţii, Curtea Constituţională urmează să analizeze în ce măsură sintagma "buna desfăşurare a procesului penal" respectă standardul de claritate şi predictibilitate cerut de Legea fundamentală şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Invocă dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora "Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor." Totodată, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 390 din 2 iulie 2014 şi nr. 405 din 15 iunie 2016 în care s-a statuat cu privire la claritatea limbajului juridic, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 339 din 30 aprilie 2015 în care s-a reţinut că "înţelesul noţiunii de instrucţie penală este unul larg, general", la Decizia Curţii Constituţionale nr. 71 din 23 mai 1996 - prin care instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat cu privire la recursul declarat împotriva Deciziei nr. 12 pronunţată la data de 7 februarie 1996 de Curtea Constituţională prin care instanţa constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 privind regimul paşapoartelor şi al călătorilor în străinătate - şi în care s-a statuat că "este necesar ca legiuitorul să instituie criterii obiective care să reflecte exigenţele principiului proporţionalităţii" în ceea ce priveşte legislaţia privind refuzul eliberării sau retragerii paşaportului persoanelor implicate într-un proces penal. De asemenea, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, paragraful 42, în care s-a reţinut, cu privire la aceleaşi cerinţe de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii, că instanţa de la Strasbourg, prin hotărârile din 5 ianuarie 2000, 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007 şi 24 mai 2007, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66) şi Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34), a reţinut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanţie a principiului legalităţii, prevăzut la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României (paragraful 66), instanţa europeană a reţinut că sintagma "prevăzută de lege" impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern, însă vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză, aceasta trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. S-a reţinut, totodată, că, pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. În plus, a fost statuat faptul că nu se poate considera drept "lege" decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. De asemenea, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României (paragraful 52), instanţa de la Strasbourg a reamintit jurisprudenţa sa constantă, conform căreia "prevăzut de lege" înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, ci şi calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei şi previzibilă. Totodată, în Hotărârea pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34), instanţa europeană a statuat că noţiunea "drept" folosită la art. 7 din Convenţie corespunde noţiunii de "lege" ce apare în alte articole din Convenţie; ea înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât şi jurisprudenţială şi implică condiţii calitative, printre altele, pe cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii. Invocă, totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 712 din 4 decembrie 2014, paragraful 20, în care s-a constatat că măsurile preventive "constituie ingerinţe în dreptul fundamental al libertăţii individuale, prevăzut de art. 23 din Constituţie. Măsura controlului judiciar reprezintă, de asemenea, o măsură intruzivă ce poate afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie [art. 215 alin. (2) lit. a) , b) din Codul de procedură penală], viaţa intimă, familială şi privată [art. 215 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. c) , d) , f) , g) din Codul de procedură penală], libertatea întrunirilor [art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală], munca şi protecţia socială a muncii [art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală], şi libertatea economică [art. 215 alin. (2) lit. k) din Codul de procedură penală], reglementate la art. 25, art. 26, art. 39, art. 41 şi, respectiv, art. 45 din Constituţie." Arată că instanţa de contencios constituţional a reţinut că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. Însă, în cauză, textele legale criticate, prin soluţia legislativă promovată, nu reglementează cu privire la configurarea normativă a acestor drepturi, respectiv cu privire la stabilirea conţinutului şi limitelor acestora, ci se referă la o restrângere a exercitării drepturilor, situaţie în care Curtea a constatat incidenţa în cauză a art. 53 din Legea fundamentală şi a analizat dacă această restrângere este conformă cu prevederile acestui text constituţional. Susţine că lipsa unor criterii obiective obligatorii de stabilire a conţinutului noţiunii de "buna desfăşurare a procesului penal", la care judecătorul naţional să se raporteze, a condus la nenumărate hotărâri de condamnare a statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru motivări abstracte şi stereotipe, fără a avea în vedere argumente concrete privitoare la cauză şi persoana inculpatului. Menţionează hotărârile pronunţate de instanţa europeană în cauzele Calmanovici împotriva României, Tarău împotriva României, Jiga împotriva României, Degeratu împotriva României. Apreciază că, în raport de conţinutul pe care îl poate avea măsura preventivă a controlului judiciar, potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, raportat la scopul bunei desfăşurări a procesului penal prevăzut de art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, posibilitatea instituirii obligaţiei de a nu părăsi teritoriul ţării în scopul bunei desfăşurări a procesului penal intră în conflict constituţional cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală raportat la art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, restrângerea dreptului la liberă circulaţie în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal neregăsindu-se în limitele permise de pct. 3 al articolului menţionat.