Decizia ÎCCJ nr. 24/2025 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 27.01.2025 · dosar 2.533/1/2024
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului 11. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu nr. 2.079/85/2022*, reclamantul X a solicitat, în contradictoriu cu pârâții președintele Consiliului Județean Sibiu și Consiliul Județean Sibiu: obligarea la acordarea diferențelor de drepturi în sumă de 57.536,7 lei brut, reprezentând diferența dintre remunerația efectiv stabilită, de 11.973 lei, și cea cuvenită în baza Legii-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 30 iulie 2019 și până la data de 29 iulie 2022, cu dobânda legală aferentă și indicele de inflație corespunzător; obligarea la acordarea indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor, în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data de 30 iulie 2019 și până la data de 29 iulie 2022, având în vedere că, în perioada de referință, reclamantul și-a desfășurat activitatea în domeniul pentru care deține titlul, cu plata dobânzii legale aferente și a indicelui de inflație corespunzător. ... 12. Prin Sentința civilă nr. 187 din 3 aprilie 2024 au fost respinse excepțiile inadmisibilității, tardivității și prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâți, ca neîntemeiate; a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții să acorde reclamantului diferențele salariale dintre remunerația stabilită conform contractului de management și actului adițional la contractul de management și remunerația cuvenită acestuia în baza art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru perioada 30 iulie 2019-29 iulie 2022, cu dobânda legală aferentă și indicele de inflație corespunzător, precum și indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor, în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru aceeași perioadă, cu dobânda legală aferentă și indicele de inflație corespunzător; a fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată. ... 13. Instanța de fond a reținut următoarele: – remunerația reclamantului ar fi trebuit să fie stabilită în baza art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, vizând salarizarea în situația în care nu poate fi identificată o funcție similară în plată, funcție similară care presupune, potrivit art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, o altă funcție, dar de aceeași natură, dar care să fie ocupată, succesiv, de persoane diferite; coexistența a cel puțin două astfel de funcții nu înseamnă una și aceeași funcție; ... – dincolo de faptul că la data la care contractul dedus judecății a început să își producă efectele, respectiv 30 iulie 2019, funcția de manager nu era ocupată de nicio persoană, contractul de management anterior încetându-și valabilitatea, în cauză este vorba de una și aceeași funcție, singura la nivelul Filarmonicii de Stat Sibiu, prin urmare nu au coexistat niciodată cel puțin două funcții similare în plată, activitatea de management s-a derulat în intervale temporale diferite și în baza unor contracte de management diferite, fiecare încheiat pe durată determinată. ... ... 14. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții. În motivarea recursului au susținut, în esență, că reclamantul a ocupat funcția de manager, funcție care s-a aflat în plată atât înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, cât și după intrarea în vigoare a acestei legi, astfel că reclamantul s-a raportat în mod eronat la dispozițiile art. 36 și art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situația dată aplicându-se norma generală prevăzută la art. 38, coroborat cu art. 39 alin. (1) din acest act normativ, atât timp cât funcția de manager a fost și se află în plată și în prezent, iar excepțiile sunt de strictă interpretare. ... 15. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. A arătat că funcția similară presupune o altă funcție, dar de aceeași natură, respectiv coexistența a cel puțin două funcții, nu una și aceeași funcție, dar care să fie ocupată succesiv de persoane diferite. ... 16. La termenul din 7 octombrie 2024, instanța de trimitere, din oficiu, a pus în discuția părților incidența în cauză a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar prin încheierea pronunțată la aceeași dată a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și suspendarea cauzei. ... ...
Sursa oficială ↗