Decizia ÎCCJ nr. 170/2025 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 19.05.2025 · dosar 2.656/1/2024
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 11. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu - Secția I civilă, la data de 29 noiembrie 2022, cu nr. 2.853/85/2022, reclamanta X a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu: – obligarea pârâtei la plata sporului pentru condiții deosebit de periculoase, în cuantum de 85%/lună din salariul de bază începând cu data de 29 noiembrie 2019 și pe viitor, cuvenit personalului medico-sanitar care își desfășoară activitatea în laboratorul diagnostic și investigare în sănătate publică - laboratorul de microbiologie, în condiții deosebit de periculoase; ... – obligarea la plata diferențelor dintre sporul pentru condiții deosebit de periculoase stabilită în cuantum de 85% lunar din salariul de bază și sporul efectiv achitat de 18%, începând cu data de 29 noiembrie 2019 și pe viitor, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data scadenței si până la data plății efective. ... ... 12. Prin Sentința civilă nr. 815 din 18 octombrie 2023 a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei sporul pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 55%, calculat la salariul de bază, începând cu data de 29 noiembrie 2019, și diferența rezultată dintre sporul acordat în procent de 18% și sporul pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 55%, calculat la salariul de bază, începând cu 29 noiembrie 2019, și pe viitor, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală penalizatoare, de la data scadenței și până la data plății efective. ... 13. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta este angajata pârâtei, în calitate de medic primar în specialitate de laborator, desfășurând activitate în cadrul laboratorului de microbiologie. ... 14. Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta este salarizată în baza Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), care, la art. 23, reglementează acordarea sporurilor pentru condiții de muncă. În aplicarea acestui text legal s-a emis Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. ... 15. Sporul ce se acordă în locul de muncă unde reclamanta își desfășoară activitatea este reglementat în anexa nr. 2 din regulamentul-cadru. ... 16. Din actele dosarului rezultă că pârâta, prin dispoziția din 7 mai 2018, a stabilit sporurile în procent diferit pentru angajați, respectiv pentru reclamantă în procent de 18%, ce se calculează raportat la un spor de 15-25%, conform art. unic pct. 7 din anexa nr. 1 și un spor de 55-85%, conform art. unic lit. A pct. 2 din anexa nr. 2 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, pentru activitatea HIV/SIDA; prin acest act s-a făcut o medie de 4 zile cu 55% și 16 zile cu 15% prin rotație câte o lună pe semestru. ... 17. Astfel pârâta a combinat sporul de 55-85%, ce se acordă pentru condiții deosebit de periculoase, cu sporul de 15-25%, ce se acordă pentru condiții periculoase. ... 18. Instanța de fond a apreciat că această modalitate de diferențiere a sporurilor este nelegală, deoarece reclamanților nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, deoarece nu sunt încadrați și în alte unități și nici nu desfășoară activitatea fracționat la mai multe locuri de muncă, iar art. 7 alin. (4) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că sporul pentru condiții periculoase și cel pentru condiții deosebit de periculoase nu pot fi acordate cumulativ aceleiași persoane. ... 19. Analizând actele și probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că, în raport cu activitatea desfășurată de reclamantă și cu locul de muncă al acesteia, în speță au aplicabilitate dispozițiile art. unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, astfel încât reclamanta beneficiază de un spor de la 55% până la 85% din salariul de bază. ... 20. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii pe cale de excepție, ca fiind prescrisă, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată. ... 21. În motivare, cu privire la fondul cauzei, apelanta-pârâtă a arătat, în esență, că acțiunea petentei este netemeinică și nelegală sub aspectul acordării sporului maxim de 85% pentru condiții periculoase, având în vedere activitatea în laboratorul de diagnostic și investigare în sănătate publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Sibiu, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și că, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, suma sporurilor și indemnizațiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază la care se adaugă cuantumul gărzilor fără spor. ... 22. La termenul din 25 septembrie 2024, instanța a pus în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu interpretarea problemei de drept arătate. ... 23. Prin încheierea pronunțată la data de 23 octombrie 2024 s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și suspendarea cauzei. ... ...
Sursa oficială ↗