Decizia ÎCCJ nr. 24/2025 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie
32. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanțele naționale au comunicat numai opinii teoretice exprimate de judecători în problema de drept supusă dezlegării. ...
33. Curțile de apel București, Iași și Ploiești au apreciat că prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 devin aplicabile doar dacă la nivelul instituției publice sau la nivelul instituțiilor subordonate acesteia nu există o funcție similară în plată, respectiv o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă; textul de lege nu vizează deci situația când funcția în care se realizează încadrarea a existat în plată în cadrul instituției publice, iar pentru această funcție, ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, s-a realizat reîncadrarea prin numirea/încadrarea personalului pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechimii în specialitate avute, cu stabilirea salariilor de bază, potrivit art. 38 și 39, dacă pentru ocuparea acesteia se mențin aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă. ...
34. Tribunalul Brașov a comunicat opinia potrivit căreia, în situația în care o persoană este nou-încadrată pe o funcție publică vacantă după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, iar instituția nu dispune de o altă funcție similară, nivelul salariului de bază se va stabili potrivit art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede un cadru general pentru calculul salariului în cazul în care funcția publică vacantă este ocupată de un angajat nou, fără a depinde de existența altor funcții similare. ...
35. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...
Sursa oficială ↗