Sari la conținut

Decizia CCR nr. 725/2016Punctul 15

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
06.12.2016
Dosarul
13.157/281/2015

15. Guvernul susţine că măsura de siguranţă a confiscării speciale constă în trecerea silită şi gratuită în proprietatea statului a anumitor bunuri ce aparţin persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, a căror deţinere de către făptuitor, din cauza naturii bunurilor respective ori a legăturii acestora cu săvârşirea faptei, prezintă pericolul săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală. Cauza care determină luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale reprezintă starea de pericol ce decurge din deţinerea unor bunuri ce au legătură cu săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori care ar putea fi folosite la săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală în viitor. Se arată că, prin dispoziţiile art. 112 din Codul penal, s-au determinat categoriile de bunuri supuse confiscării speciale. Astfel, la lit. f) sunt prevăzute bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală şi prezintă pericol social. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că dispoziţiile criticate nu sunt de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată garantat de art. 44 din Constituţie, deoarece este de esenţa măsurii de siguranţă a confiscării speciale, scoaterea forţată din patrimoniul celor care deţin anumite bunuri determinate de lege şi trecerea în patrimoniul statului a acestora, justificată de starea de pericol ce decurge din deţinerea unor astfel de bunuri. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie