Decizia CCR nr. 725/2016Punctul 24

24. În acest context, Curtea observă că prevederile art. 44 alin. (9) din Constituţie, reglementând o limitare a dreptului de proprietate, dispun în sensul că „bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii“. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale conţine trei norme distincte: prima, care este exprimată în prima frază a primului alineat şi care îmbracă un caracter general, enunţă principiul respectului proprietăţii; a doua, care figurează în a doua frază a aceluiaşi alineat, vizează privarea de proprietate şi o subordonează anumitor condiţii; cât despre a treia, consemnată în cel de-al doilea alineat, recunoaşte statelor contractante puterea de a reglementa folosinţa bunurilor în conformitate cu interesul general (...). Totuşi, cele trei reguli nu sunt „distincte“, în sensul că nu ar avea legătură între ele: a doua şi a treia privesc cazurile particulare în care se aduce atingere dreptului la respectarea proprietăţii asupra bunurilor şi trebuie interpretate în lumina principiului general enunţat în prima regulă. Prin urmare, trebuie cercetat dacă a fost menţinut un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale reclamanţilor (Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunţată în Cauza Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei, paragraful 61; Hotărârea din 24 mai 2006, pronunţată în Cauza Weissman şi alţii împotriva României, paragraful 65; Hotărârea din 12 februarie 2013, pronunţată în Cauza Dzugayeva împotriva Rusiei, paragraful 23; Hotărârea din 30 iunie 2005, pronunţată în Cauza Jahn şi alţii împotriva Germaniei, paragraful 78). ...