Decizia CCR nr. 697/2016Paragraful 36

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.11.2016 · dosar 1.345D/2015
Paragraful 36
31. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, considerând că lacunele identificate pot genera şi pe viitor plângeri întemeiate, a recomandat statului român să ia măsuri generale pentru a asigura respectarea dreptului la viaţă privată al persoanelor în cauză (paragraful 110). În acelaşi timp, prin hotărârea mai sus amintită, Curtea Europeană a remarcat evoluţia legislaţiei româneşti în domeniul filiaţiei, favorabilă prevalenţei realităţii biologice asupra ficţiunii juridice, evidenţiată de împrejurarea că actualul Cod civil stabileşte că acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este imprescriptibilă pe tot parcursul vieţii copilului (paragrafele 99 şi 101).
Sursa oficială ↗