Decizia CCR nr. 710/2016Paragraful 36

33. Cu privire la prima interpretare, care rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 1 din legea criticată cu celelalte dispoziţii ale legii (art. 2, 3 şi 5) care folosesc noţiunea de "titluri executorii", în general, şi, indirect, din Expunerea de motive la lege, în care se face vorbire despre necesitatea unei reglementări "clare a modului în care pot fi puse în executare hotărârile judecătoreşti executorii sau orice alte titluri executorii", Curtea apreciază că aceasta nu are nicio justificare logică. Adoptând Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, legiuitorul a renunţat la exigenţa învestirii cu formulă executorie, astfel încât nici hotărârile judecătoreşti şi nici înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu nu mai sunt supuse învestirii cu formulă executorie, ele fiind supuse doar încuviinţării executării silite la instanţa de executare. Prin legea criticată, legiuitorul revine asupra soluţiei legislative, adoptând o normă cu caracter special care obligă la învestirea cu formulă executorie, în mod surprinzător doar cu privire la titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, Curtea Constituţională statua că "soluţia legislativă la care s-a ajuns, respectiv învestirea cu formulă executorie numai a titlurilor executorii altele decât hotărârile judecătoreşti, în privinţa căreia jurisprudenţa anterior citată a Curţii îşi păstrează valabilitatea, respectă, în sine, exigenţele art. 124 şi 126 din Constituţie referitoare la înfăptuirea justiţiei şi competenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât acestea, bucurându-se de garanţiile de independenţă şi imparţialitate, certifică faptul că aceste înscrisuri sunt apte, din punct de vedere juridic, să fie valorizate prin executare silită, aşadar, de a fi titluri executorii; în acest sens, art. 641 alin. (3) din cod menţionează că instanţa judecătorească verifică dacă înscrisul întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum şi alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege. În consecinţă, numai prin mijlocirea instanţelor judecătoreşti se poate da un ordin în numele Preşedintelui României organelor de executare, agenţilor administrativi şi procurorilor ca, după caz, să procedeze la executarea hotărârii sau să sprijine această executare. Acest ordin confirmă forţa executorie a înscrisului şi deschide posibilitatea creditorului de a apela la forţa de constrângere a statului. Aşadar, punerea în executare silită a titlului executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, este condiţionată, în primul rând, de învestirea sa cu formulă executorie, iar, în al doilea rând, de cererea de executare silită formulată de către creditor şi încuviinţată de executorul judecătoresc. În schimb, hotărârile judecătoreşti prevăzute la art. 632 alin. (2) , art. 633 şi 634 din cod nu sunt supuse acestei formalităţi, întrucât este de la sine înţeles că acestea, fiind titluri executorii şi ţinând seama de faptul că emană în mod direct de la puterea judecătorească, dau posibilitatea creditorului de a apela la agenţii puterii executive în vederea executării silite. De aceea, în privinţa hotărârilor judecătoreşti, creditorul trebuie să formuleze doar o cerere de executare silită, cerere supusă încuviinţării executorului judecătoresc." Cu alte cuvinte, dacă în cazul titlurilor executorii altele decât hotărârile judecătoreşti intervenţia instanţei judecătoreşti s-ar justifica prin garanţiile de independenţă şi imparţialitate, validând calitatea înscrisurilor, din punct de vedere juridic, în scopul valorizării lor prin executare silită, această justificare nu se menţine în cazul hotărârilor judecătoreşti care constituie titluri executorii şi cu atât mai puţin nu ar putea fi reţinută doar în privinţa acestora.