Decizia CCR nr. 895/2015Paragraful 32

18. Având în vedere cele anterior arătate, Curtea observă o lipsă de stabilitate a normelor juridice care reglementează instituţia învestirii cu formulă executorie, acestea fluctuând în mod radical într-un interval temporal mai mic de 2 ani. Soluţia legislativă la care s-a ajuns, respectiv învestirea cu formulă executorie numai a titlurilor executorii altele decât hotărârile judecătoreşti, în privinţa căreia jurisprudenţa anterior citată a Curţii îşi păstrează valabilitatea, respectă, în sine, exigenţele art. 124 şi 126 din Constituţie referitoare la înfăptuirea justiţiei şi competenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât acestea, bucurându-se de garanţiile de independenţă şi imparţialitate, certifică faptul că aceste înscrisuri sunt apte, din punct de vedere juridic, să fie valorizate prin executare silită, aşadar, de a fi titluri executorii; în acest sens, art. 641 alin. (3) din cod menţionează că instanţa judecătorească verifică dacă "înscrisul întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum şi alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege". În consecinţă, numai prin mijlocirea instanţelor judecătoreşti se poate da un ordin în numele Preşedintelui României organelor de executare, agenţilor administrativi şi procurorilor ca, după caz, să procedeze la executarea hotărârii sau să sprijine această executare. Acest ordin confirmă forţa executorie a înscrisului şi deschide posibilitatea creditorului de a apela la forţa de constrângere a statului. Aşadar, punerea în executare silită a titlului executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, este condiţionată, în primul rând, de învestirea sa cu formulă executorie, iar, în al doilea rând, de cererea de executare silită formulată de către creditor şi încuviinţată de executorul judecătoresc. În schimb, hotărârile judecătoreşti prevăzute la art. 632 alin. (2) , art. 633 şi art. 634 din cod nu sunt supuse acestei formalităţi, întrucât este de la sine înţeles că acestea, fiind titluri executorii şi ţinând seama de faptul că emană în mod direct de la puterea judecătorească, dau posibilitatea creditorului de a apela la agenţii puterii executive în vederea executării silite. De aceea, în privinţa hotărârilor judecătoreşti, creditorul trebuie să formuleze doar o cerere de executare silită, cerere supusă încuviinţării executorului judecătoresc. În consecinţă, Curtea constată că art. 641 din Codul de procedură civilă nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, conţinutul său normativ fiind unul clar, precis şi previzibil. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în textul analizat este în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 124 din Constituţie, întrucât autoritatea care dispune învestirea cu formulă executorie - procedură necontencioasă - este o instanţă judecătorească, care, la rândul său, beneficiază de garanţiile de independenţă şi imparţialitate inerente dreptului la un proces echitabil. De asemenea, lipsa citării părţilor respectă exigenţele art. 21 din Constituţie, având în vedere că această procedură nu vizează drepturile sau interesele părţilor (a se vedea şi paragraful 16 al prezentei decizii). Curtea mai observă că dispoziţiile art. 24 din Constituţie, privite prin prisma debitorului, art. 125 din Constituţie, care reglementează statutul constituţional al judecătorilor, şi art. 126 alin. (5) referitor la instanţele extraordinare nu sunt incidente în analiza referitoare la constituţionalitatea art. 641 din Codul de procedură civilă.