Decizia CCR nr. 895/2015Paragraful 34

20. Având în vedere noul cadrul normativ, Curtea reţine că, de principiu, titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească sau de un înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, învestit cu formulă executorie, poate fi pus în executare silită la cererea creditorului în măsura în care debitorul nu a executat de bunăvoie obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu [a se vedea, în acest sens, art. 622 alin. (1) şi (2) din cod]. Creditorul, prin formularea cererii de executare silită, solicită concursul statului în realizarea şi concretizarea titlului său. Dacă învestirea cu formulă executorie are semnificaţia unui ordin dat pentru a pune în executare titlul executoriu, fiind o formalitate necesară sub aspectul colaborării puterilor în stat - aşadar, ea exprimă mai degrabă o relaţie între autorităţile publice, şi nu între creditor şi debitor -, în schimb, încuviinţarea executării silite are semnificaţia apelării la forţa de constrângere a statului în sensul punerii în executare silită a titlului executoriu, debitorul obligaţiei suportând, astfel, în mod direct, consecinţele acestei operaţiuni. Ea deschide posibilitatea realizării efective a obligaţiilor care incumbă în sarcina debitorului, iar creditorul, prin forţa de constrângere a statului, neutralizează libertatea de acţiune a debitorului, realizându-şi creanţa în dauna voinţei acestuia.