Decizia CCR nr. 683/2016Paragraful 38
Paragraful 38
30. Curtea reţine că ordonanţa s-a aplicat numai beneficiarilor de fonduri europene, instituţii publice locale, respectiv comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţii publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora, din cadrul Programului operaţional regional 2007-2013, până la sfârşitul perioadei de implementare a Programului. Scutirea de la plata creanţelor bugetare datorate de entităţi ale statului a fost realizată având în vedere şi faptul că autorităţile sale au verificat/aprobat/evaluat favorabil procedura de achiziţii publice derulată de către autorităţile publice locale. Este de necontestat faptul că bugetul local este alimentat din veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti şi, în măsura în care acesta nu face faţă cheltuielilor, există posibilitatea ca, pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin legea bugetului de stat să se aprobe sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cu destinaţie specială şi, respectiv, pentru echilibrarea bugetelor locale [art. 33 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006]. Astfel, statul era pus în situaţia fie de a alimenta bugetele locale pentru ca acestea să facă faţă cheltuielii provocate de corecţiile financiare stabilite în sarcina acestora, fie de a scuti de la plată unităţile administrativ-teritoriale a căror proceduri de achiziţie publică au fost verificate/aprobate/evaluate favorabil de autorităţile administraţiei centrale competente. În aceste condiţii, statul a ales să scutească numai pe cele care au fost verificate/aprobate/evaluate favorabil de autorităţile administraţiei centrale competente, Curtea stabilind, prin deciziile antereferite, că o asemenea măsură nu este contrară art. 16 din Constituţie, existând un tratament juridic egal între beneficiarii fondurilor europene în funcţie de criteriul controlului exercitat de organele de stat.
Sursa oficială ↗