Sari la conținut

Decizia CCR nr. 623/2016Paragraful 137

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.10.2016
Dosarul
9.406/303/2016

126. Mai mult, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că suspendarea executărilor silite în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011, nu este contrară dreptului la un proces echitabil (Decizia nr. 387 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 23 iunie 2011) şi nici principiului separaţiei puterilor în stat (Decizia nr. 1.042 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 9 septembrie 2011), iar un atare motiv de suspendare a executărilor silite se încadrează în "alte impedimente prevăzute de lege". Astfel, chiar ulterior încuviinţării executării silite pot interveni anumite situaţii pentru care executarea silită nu mai poate continua. Or, în cazul de faţă, nu numai că executarea silită continuă, dar creditorul îşi poate vedea realizată creanţa, în condiţiile impreviziunii, la nivelul bunului imobil pe care a înţeles că îl solicite drept garanţie pentru executarea obligaţiilor prevăzute în contractul de credit.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie