Sari la conținut

Decizia CCR nr. 617/2016Paragraful 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
11.10.2016
Dosarul
1.480/1/2015

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 fraza întâi teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra aceloraşi dispoziţii de lege, criticate din motive similare, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 65 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 29 aprilie 2014. Curtea a reţinut că strămutarea este un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, care urmăreşte asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii. Ca atare, pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării aspectelor ce privesc drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecăţii, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implică judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, cu citarea părţilor, dând expresie în acest fel principiului contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie