Decizia CCR nr. 617/2016Paragraful 24

20. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 124 din Constituţie, Curtea reţine că această critică nu este întemeiată, deoarece, potrivit normei constituţionale invocate, justiţia se înfăptuieşte în numele legii, justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Or, faptul că dispoziţia de lege criticată prevede că hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare nu poate să conducă la încălcarea principiului înfăptuirii justiţiei în numele legii şi al unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei pentru toţi, de vreme ce hotărârea asupra strămutării rezolvă un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, iar nu fondul cauzei. Faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competentă să judece cererea de strămutare nu ţin de pricina însăşi, ci de asigurarea condiţiilor pe care le implică art. 37 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea pricinii, condiţii care vizează toate părţile din proces, indiferent de calitatea lor procesuală. Astfel cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, cererea de strămutare formează obiectul unei judecăţi distincte şi se adresează instanţei competente, potrivit art. 39 din Codul de procedură civilă din 1865, care, soluţionând acest incident procedural, se desesizează în mod definitiv. În situaţia în care instanţa a dispus strămutarea, prin hotărârea pronunţată va arăta şi în ce măsură actele îndeplinite înainte de strămutare urmează a fi păstrate. (A se vedea în acest sens Decizia nr. 1.108 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 261 din 22 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 16 mai 2011.)