Sari la conținut

Decizia CCR nr. 597/2016Paragraful 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.09.2016
Dosarul
491/59/2015

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate în cauza de faţă, prin Decizia nr. 266 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a constatat că stabilirea unui termen în care poate fi introdusă cererea de completare în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, termen care începe să curgă de la data pronunţării hotărârii, nu contravine dreptului de acces liber la justiţie. În esenţă, Curtea a reţinut că niciuna din părţi nu este împiedicată în efectuarea acestui demers procedural, atâta vreme cât hotărârea vizată a fost rezultatul unui proces desfăşurat în condiţiile îndeplinirii legale a procedurii de citare, astfel că, în situaţia în care părţile nu au fost prezente, se prezumă că au avut cunoştinţă de parcursul procesual, finalizat cu momentul pronunţării hotărârii. Ca atare, depinde doar de diligenţa părţilor să se intereseze cu privire la soluţia pronunţată şi să acţioneze corespunzător dacă observă că instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere sau asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie