Decizia CCR nr. 7/2020Punctul 12

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate în cauza de față au mai format obiectul controlului de constituționalitate, Curtea analizându-le prin prisma unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 266 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016 (paragrafele 16 și 17), instanța de contencios constituțional a constatat că stabilirea unui termen pentru introducerea cererii de completare a dispozitivului hotărârii care curge de la data pronunțării acesteia nu contravine dispozițiilor art. 21 din Legea fundamentală. Curtea a apreciat că niciuna dintre părți nu este împiedicată în efectuarea acestui demers procedural, de vreme ce hotărârea vizată a fost rezultatul unui proces desfășurat în condițiile îndeplinirii legale a procedurii de citare, astfel că, în situația în care, deși legal citate, părțile nu au fost prezente, se prezumă că au cunoștință de parcursul procesual, finalizat cu momentul pronunțării hotărârii. Întrucât minuta hotărârii se pronunță în ședință publică și este totodată accesibilă părților, soluția fiindu-le pusă la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței, este evident că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere sau asupra unei cereri conexe sau incidentale poate fi cu ușurință sesizată prin simpla lecturare a dispozitivului hotărârii, cuprins în minuta acesteia. Depinde doar de diligența părților să se intereseze cu privire la soluția pronunțată și să acționeze în consecință. Ca atare, Curtea a reținut că faptul că termenul pentru introducerea cererii de completare a hotărârii începe să curgă de la momentul pronunțării acesteia nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție. Esențial este că părțile au posibilitatea reală și efectivă de a lua cunoștință de soluția pronunțată, motiv pentru care nu se poate pretinde că este încălcat art. 21 din Constituție. ...