Decizia ÎCCJ nr. 8/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
9. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 mai 2023, inițial cu nr. 16.750/3/2023 și, în urma declinării competenței de soluționare a cererii formulate de membrul de sindicat I.D.E., cu nr. 6.477/3/2024, reclamantul sindicat a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând instanței să dispună:
a) obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ privind transformarea, prin efectul legii, a posturilor de natură contractuală în funcții publice, conform dispozițiilor art. 406, 407 și ale art. 612 alin. (1) din Codul administrativ, începând cu data de 1 ianuarie 2020; ...
b) obligarea pârâtei la emiterea actelor administrative de numire a salariaților pe funcțiile publice corespunzătoare stabilite în urma transformării, fără concurs, a posturilor ocupate și a funcțiilor contractuale potrivit art. 612 alin. (1) din Codul administrativ și stabilirea nivelului de salarizare aferent ca fiind, începând cu 1 ianuarie 2020, în principal, raportat la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Secretariatul General al Guvernului și, în subsidiar, raportat la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Ministerul Economiei; ...
c) obligarea pârâtei la întocmirea documentației necesare în vederea obținerii avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, conform art. 402 și art. 612 alin. (1) din Codul administrativ; ...
d) obligarea pârâtei și a Ministerului Economiei la stabilirea și achitarea drepturilor salariale aferente funcțiilor publice corespunzătoare gradului profesional și condițiilor de vechime în conformitate cu dispozițiile cap. I lit. A pct. I lit. d) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), de la data de 1 ianuarie 2020 sau, după caz, de la data încadrării în muncă pentru cei angajați ulterior. ... ...
10. În motivare, reclamantul a arătat că membrul de sindicat ocupă o funcție contractuală în cadrul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, însă exercită prerogative de putere publică. ...
11. În continuare, a susținut că pârâta era obligată să procedeze, până la data de 1 ianuarie 2020, la transformarea posturilor de natură contractuală în posturi de funcție publică, conform art. 612 din Codul administrativ, salarizarea urmând a fi realizată în temeiul art. 417 din același cod și al cap. I lit. A pct. I lit. d) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. ...
12. A mai arătat că nivelul de salarizare cuvenit în urma transformării posturilor trebuie raportat la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Secretariatul General al Guvernului, iar, în subsidiar, la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Ministerul Economiei. ...
13. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. ...
14. În apărare, a susținut că funcțiile publice vacante se pot ocupa numai în urma promovării concursului organizat în condițiile prevăzute de art. 467 din Codul administrativ, transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor publice fiind posibilă până la data de 1 ianuarie 2020 și fiind facultativă. ... ...
Sursa oficială ↗