Decizia ÎCCJ nr. 2/2025 (HP)Punctul VI
Punctul VI
VI. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept
Dosarul nr. 5.495/30/2022
66. Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului a apreciat că, în ceea ce privește anii 2019 și 2020, față de modificările aduse textelor legale incidente prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2018, obligația impusă angajatorului - instituție publică - de a acorda voucherele de vacanță a devenit imperativă, fiind înlăturată condiționarea bugetară. ...
Dosarul nr. 1.526/111/2023
67. Instanța de trimitere a opinat în sensul că dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2018, coroborate cu dispozițiile art. 100 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 95/2006, se interpretează în sensul că obligația de a prevedea sume în buget cu această destinație revine angajatorului. ...
Dosarul nr. 3.149/90/2021
68. Completul învestit cu soluționarea apelului în această cauză a apreciat că refuzul angajatorului de a acorda vouchere de vacanță, în condițiile prevederii de sume cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli legal aprobat, nu dă dreptul angajatului să solicite despăgubiri constând în contravaloarea acestor vouchere și nici dobânzi legale penalizatoare. ...
69. Dreptul salarial de a beneficia de vouchere de vacanță, în condițiile legii, este diferit de dreptul salariatului de a încasa prima de vacanță. Drept urmare, dacă la finalul perioadei de valabilitate voucherele de vacanță nu sunt utilizate total, ele se restituie, salariatului fiindu-i restituită cota aferentă din impozitul reținut la data acordării tichetelor. Doar în condițiile în care salariatul face dovada că a achiziționat din surse proprii servicii turistice de natura celor care puteau fi achitate cu voucherele pot fi acordate despăgubiri constând în valoarea pachetului de servicii, dar nu mai mult decât valoarea voucherelor la care era îndreptățit și de care nu a beneficiat, din culpa angajatorului. ...
Dosarul nr. 2.739/100/2023
70. Completul învestit cu soluționarea cererii, referitor la petitul 4 din acțiune, a apreciat că dreptul la primirea unui voucher de vacanță nu conferă prerogativa de a primi o sumă de bani, ci pe aceea de a primi un voucher cu o valoare determinată, ceea ce înseamnă că obiectul obligației nu este unul pecuniar, ci în natură. Nicio dispoziție legală sau contractuală nu prevede că neîndeplinirea obligației de emitere a voucherului de vacanță atrage obligația de plată a unor dobânzi, iar emiterea acestui voucher nu echivalează cu obligația de plată de către angajator a unei sume de bani către salariat, ci doar valoarea sa se determină prin raportare la o sumă de bani. ...
Dosarul nr. 3.008/100/2023
71. Instanța de trimitere a opinat că dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 se interpretează în sensul obligativității angajatorului din sectorul public de a acorda vouchere de vacanță, având în vedere formularea imperativă a textului de lege. Angajatorul - instituție publică nu are drept de opțiune între a acorda sau a nu acorda angajaților vouchere de vacanță, fiind obligat să le acorde, însă condiționat de existența resurselor bugetare și de prevederea în buget a sumelor cu această destinație. ...
72. Angajatorul poate fi obligat numai la acordarea voucherelor de vacanță pe suport hârtie sau pe suport electronic, pentru a fi atins scopul avut în vedere la stabilirea acestor drepturi pentru angajați, și nu pot fi acordate sume de bani - echivalent valoric al voucherelor de vacanță cu titlu de despăgubiri, astfel cum se solicită prin acțiune. ... ...
Sursa oficială ↗