Decizia ÎCCJ nr. 2/2025 (HP)Paragraful 6

Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Maramureș - Secția I civilă, formulate în dosarele nr. 2.739/100/2023 și nr. 3.008/100/2023, în privința următoarelor chestiuni de drept: Dacă art. 1 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019 poate fi interpretat în sensul că, în ipoteza în care voucherele de vacanță nu au fost emise în anul fiscal în care trebuiau emise, angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanță sau, din contră, aceste norme se impun a fi interpretate în sensul că ulterior angajatorul poate fi obligat doar la despăgubiri egale cu contravaloarea voucherelor de vacanță neacordate. Dacă modificarea art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, aprobată cu modificări prin Legea nr. 130/2023, cu modificările ulterioare, poate fi interpretată în sensul că a instituit permisiunea acordării voucherelor de vacanță și în anul 2021, având în vedere interdicția inițial instituită prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. În cazul în care răspunsul la cea de-a doua întrebare este în sensul că angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanță, în această situație se pot acorda dobânzi sub forma dobânzii legale penalizatoare, conform art. 1.531 alin. (1) din Codul civil?