Decizia ÎCCJ nr. 1/2025 (HP)Punctul V

V. Punctul de vedere al instanței de trimitere 22. Potrivit paragrafului 44 al Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 27/2015, Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 se adresează tuturor categoriilor de angajați, cu excepția celor pentru care legiuitorul a adoptat sisteme de salarizare distincte. ... 23. În cazul personalului din organele puterii judecătorești a existat un astfel de sistem de salarizare distinct, anume Legea nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, republicată (denumită în continuare Legea nr. 52/1991), care, la art. 14, prevedea că dispozițiile legale cu privire la premii și celelalte drepturi de personal, prevăzute pentru personalul din unitățile bugetare, se aplică în mod corespunzător, iar la art. 17 că, pe lângă drepturile de salariu menționate în acea lege, personalul din unitățile menționate la art. 1 beneficiază și de drepturile stabilite prin acte normative speciale. Așadar, existând un sistem distinct de salarizare, acesta s-a completat cu dispozițiile general aplicabile personalului bugetar. ... 24. Legea a fost în vigoare până la adoptarea Legii nr. 50/1996, care, până la abrogarea prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, prevedea, la art. 42, că absolvenții, în primul an de activitate, încadrați ca personal de specialitate în unități din justiție și în parchete situate în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază de o indemnizație de instalare echivalentă cu salariul de bază brut corespunzător funcției, gradului sau treptei și gradației în care urmează să fie încadrați, potrivit alin. (5) al textului, drepturile acordate conform alin. (1) -(4) anulându-se dacă cel în cauză părăsește unitatea sau localitatea din motive care îi sunt imputabile în perioada de 2 ani de la numirea în funcție. ... 25. Așadar, dacă inițial dreptul se cuvenea în temeiul normelor de trimitere, după această intervenție legislativă nu mai era necesar apelul la norma generală cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, ci direct la norma din legea specială de salarizare. ... 26. Succesiv, începând cu intervenția prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, legiuitorul nu a mai prevăzut, în sistemele particulare de salarizare, acest drept. ... 27. În opinia instanței de trimitere, problema care se pune față de această calificare a hotărârii Guvernului ca adresându-se tuturor categoriilor de angajați, cu excepția celor pentru care legiuitorul a adoptat sisteme de salarizare distincte, este a lămuri dacă, odată ce sistemul de salarizare distinct - care prevedea sau nu dreptul - a fost abrogat, instituindu-se o lege unică de salarizare a întregului domeniu bugetar, așa cum a avut loc, începând cu Legea-cadru nr. 330/2009, se poate discuta despre renașterea dispoziției general aplicabile la nivel bugetar sau despre excluderea implicită, în continuare, a acestei categorii de salariați bugetari de la beneficiul recunoscut în favoarea celor care nu avuseseră acest beneficiu, anterior, sub imperiul acesteia, prin Decizia nr. 27/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție statuând că acordarea lui prin lege specială nu atrage abrogarea implicită a dispoziției normative ce a instituit acest drept în cadrul categoriei mai largi a personalului bugetar. ... 28. Observându-se o practică neunitară asupra problemei de drept astfel născute, după abrogarea dispoziției din actul normativ special, chestiunea a fost luată în discuția întâlnirilor profesionale la nivelul președinților secțiilor pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale din cadrul curților de apel, București, 1-2 noiembrie 2023, prilej cu care majoritatea participanților au agreat opinia formatorilor Institutului Național al Magistraturii (I.N.M.), fundamentată pe faptul că salarizarea grefierilor s-a realizat în baza unei legi speciale, respectiv Legea nr. 52/1991, și nu a Legii salarizării nr. 14/1991, cu modificările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 14/1991), în temeiul căreia a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, în sensul că grefierii nu beneficiază de indemnizația de instalare prevăzută de dispozițiile art. 23 alin. (1) din această hotărâre. ... 29. Cu toate acestea, în prezent, în ceea ce privește categoria de personal bugetar din care face parte reclamanta, funcționează un nou sistem de salarizare, institut prin Legea-cadru nr. 153/2017, care nici nu prevede asemenea drepturi, dar nici nu le abrogă pe cele recunoscute în favoarea întregului personal bugetar prin Hotărârea Guvernului nr. 281/1993. ... 30. Pe de altă parte, chestiunea ce nu a fost luată vreodată în discuție și nici nu s-a putut verifica dacă aceasta a constituit un element de fapt al verificărilor pe cale jurisdicțională a pretențiilor deduse judecății o reprezintă, în măsura în care la prima întrebare răspunsul ar fi unul potrivit căruia, în cazul abrogării normei speciale, respectiv al dispariției unui sistem de salarizare distinct, redevine aplicabilă norma generală, interpretarea înțelesului acestei indemnizații de instalare ca fiind un beneficiu recognoscibil în situația în care domiciliul persoanei ce se angajează într-o unitate ce își are sediul într-o altă localitate decât cea din care aceasta provine este schimbat efectiv sau doar ca reședință în localitatea sediului angajatorului. ... 31. Aceasta întrucât, generic, în favoarea salariaților ce își au domiciliul într-o altă localitate decât cea a sediului locului de muncă sunt recunoscute drepturi de suportare a deplasării sau de oferire a unei locuințe de serviciu ori altele de același tip ce vizează aceeași situație de fapt a existenței unei diferențe între domiciliul angajatului și sediul locului său de muncă. ... 32. În același sens, norma care, la un moment dat, a prevăzut, în mod expres, acest drept, art. 42 al Legii nr. 50/1996, a condiționat primirea dreptului de nepărăsirea unității sau a localității în perioada de 2 ani de la numirea în funcție. ... 33. Așadar, legiuitorul a avut în vedere păstrarea aceleiași locații, ca unitate sau localitate. ... 34. Or, regulile de interpretare a legii sunt atât cele logice, teleologice, cât și gramaticale, ceea ce înseamnă că sensul noțiunilor utilizate de legiuitor, în afara situațiilor în care acesta alege să definească expres, prin lege, conținutul termenilor utilizați, trebuie să fie cel uzual, comun oricărui sistem normal de comunicare. ... 35. În acest sens, noțiunea de instalare impune înțelesul unei schimbări a locuinței celui în beneficiul căruia operează recunoașterea dreptului. ... 36. În opinia majoritară a completului de divergență, nemanifestarea voinței legiuitorului de a abroga dispozițiile generice referitoare la indemnizația de instalare cu privire la personalul salarizat din fonduri bugetare, odată cu includerea normelor de salarizare a personalului auxiliar și conex al instanțelor judecătorești în legea unică de salarizare, impune aplicarea inclusiv față de acest tip de personal a dispozițiilor generic aplicabile tuturor salariaților bugetari, neexistând criterii de distincție între aceste categorii salariale care să justifice un tratament diferențiat sub aspectul compensării inconvenientelor legate de desfășurarea activității într-un loc de muncă aflat într-o altă localitate decât cea de domiciliu. ... 37. Pe de altă parte, sub aspectul instituirii dreptului, aceeași opinie apreciază că acesta este apt a fi recunoscut în măsura în care o astfel de relocare a vieții particulare a salariatului survine în vederea prestării activității sale în slujba angajatorului unitate bugetară în localitatea în care locul său de muncă se află. ... 38. În concluzie, cu majoritate, s-a constatat că se impune formularea sesizării sub ambele aspecte, anume al interpretării noțiunii de indemnizație de instalare ca impunând și o efectivă schimbare, chiar și temporară, a domiciliului și al efectelor abrogării normei speciale ce reglementa dreptul asupra acesteia ca, eventual, repunând personalul pe care aceasta l-a privit sub acoperirea normei generale ce reglementează drepturile întregului personal bugetar. ... 39. Cu minoritate, instanța de trimitere a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept arătate. ... ...