Decizia ÎCCJ nr. 1/2025 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.I. Cu privire la admisibilitatea sesizării 55. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: – existența unei chestiuni de drept; problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite; ... – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... – chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; noțiunea de „soluționare pe fond“ trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ... – chestiunea de drept să fie nouă; ... – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele. ... ... 56. Se constată că sesizarea îndeplinește doar parțial condițiile legale sus-menționate, respectiv cele privitoare la stadiul procedurii și calitatea instanței de trimitere. ... 57. În acest sens, din analiza încheierii de sesizare rezultă faptul că instanța de trimitere are competența să judece acest litigiu în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, întrucât, în materia în care este învestită instanța de trimitere, hotărârile pronunțate sunt supuse exclusiv apelului, fiind astfel definitive, în raport cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă. ... 58. În ceea ce privește condiția privitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept, care să prezinte caracterul de noutate cerut de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, se apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării și sub aceste aspecte, însă numai în privința primei întrebări formulate de instanța de trimitere. ... 59. Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de sesizare, instanța de trimitere urmărește pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se statueze, în primul rând, dacă dispozițiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 se aplică și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și, în subsidiar, condiționat de un răspuns afirmativ cu privire la prima întrebare, să stabilească dacă indemnizația prevăzută de art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 presupune stabilirea domiciliului sau reședinței în localitatea de încadrare inițială. ... 60. În esență, instanța de trimitere a motivat necesitatea pronunțării unei hotărâri prealabile prin raportare la faptul că, deși aplicabilitatea dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 281/1993 este limitată la acele categorii în privința cărora legiuitorul nu a optat pentru o lege de salarizare distinctă, astfel cum s-a reținut în cuprinsul Deciziei nr. 27/2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, devine de actualitate chestiunea incidenței normei generale, reprezentată de Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, după abrogarea dispozițiilor legale de salarizare a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. ... 61. Criteriul noutății chestiunii de drept este apreciat prin raportare nu la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 281/1993, ci din perspectiva modului în care unele din instanțe au înțeles să evalueze aplicabilitatea prevederilor hotărârii Guvernului în privința personalului autorității judecătorești după abrogarea legilor speciale de salarizare și în contextul în care s-a reținut ultraactivitatea prevederilor art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 și după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. ... 62. Jurisprudența verificată, dar și punctele de vedere teoretice exprimate de instanțele judecătorești relevă existența unei chestiuni de drept ce este de natură a constitui izvorul unei practici neunitare, astfel că este necesară intervenția instanței supreme pentru a clarifica problematica litigioasă reprezentată de aplicabilitatea dispozițiilor art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 în privința personalului ce face parte din autoritatea judecătorească. ... 63. Referitor la condiția ca Înalta Curte să nu fi statuat asupra chestiunii de drept aflate în discuție, se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat Decizia nr. 27 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 26 octombrie 2015, prin care se statuează că dispozițiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 nu constituie, în înțelesul art. 6 din Legea nr. 63/2011, dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială. ... 64. Considerentele Deciziei prealabile nr. 27 din 21 septembrie 2015, deși examinează regulile de aplicabilitate generală în privința Hotărârii Guvernului nr. 281/1993, nu rezolvă ipoteza ce a determinat formularea sesizării de față, astfel că sesizarea este admisibilă și din această perspectivă. ... ... X.II. Cu privire la fondul sesizării 65. Astfel cum s-a arătat prin considerentele precedente, instanța de trimitere urmărește pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept să statueze, în primul rând, dacă dispozițiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 se aplică și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, în contextul în care prevederile legale în materia salarizării personalului autorității judecătorești, prin care a fost recunoscut dreptul la indemnizația prevăzută de art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, au fost abrogate și în contextul în care legiuitorul, cu prilejul adoptării legilor-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, a înțeles să mențină în vigoare dispozițiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993. ... 66. Din examinarea ansamblului prevederilor legale cu relevanță în privința salarizării personalului plătit din fonduri publice rezultă faptul că dispozițiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 nu au avut aplicabilitate în privința personalului autorității judecătorești nici la data adoptării acestei hotărâri a Guvernului și nici după abrogarea legilor speciale de salarizare ce au vizat autoritatea judecătorească. ... 67. Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 a fost adoptată în vederea organizării executării Legii nr. 14/1991, relevante fiind în mod special prevederile art. 4, având următorul conținut: (1) Sistemul de salarizare pe baza căruia se fixează salariile individuale se stabilește potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu forma de organizare a unității, modul de finanțare și caracterul activității. (2) Salariile se stabilesc prin negocieri colective sau, după caz, individuale, între persoanele juridice sau fizice care angajează și salariați sau reprezentanți ai acestora, în funcție de posibilitățile financiare ale persoanei care angajează. (3) Fac excepție: a) salariile personalului unităților bugetare, care se stabilesc de către Guvern, cu consultarea sindicatelor, precum și salariile personalului organelor puterii legislative, executive și judecătorești, care se stabilesc prin lege; ... b) salariile personalului regiilor autonome cu specific deosebit, nominalizate de guvern, care se stabilesc în același mod ca la unitățile bugetare; ... c) salariile conducătorilor de societăți comerciale și regii autonome, care se stabilesc de către organele împuternicite să numească aceste persoane. ... ... 68. Așadar, prin însăși Legea nr. 14/1991, domeniul salarizării personalului din cadrul autorității legislative, executive sau judecătorești a fost rezervat legii, drepturile salariale și asimilate acestora neputând fi stabilite prin acte ale Guvernului. ... 69. În aplicarea principiului prevăzut de art. 4 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 14/1991 a fost adoptată Legea nr. 52/1991, în vigoare de la 1 aprilie 1991 până la 24 iunie 1996. Această lege, aplicabilă tuturor categoriilor de personal din cadrul autorității judecătorești, a prevăzut, la art. 14, faptul că „dispozițiile legale cu privire la premii și celelalte drepturi de personal, prevăzute pentru personalul din unitățile bugetare, se aplică în mod corespunzător“. Acest text de lege a fost cel care a constituit temeiul acordării primei de instalare, ce a fost reglementată prin dispozițiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993. ... 70. Prin urmare, dreptul la indemnizația de instalare nu a fost recunoscut personalului autorității judecătorești în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 281/1993, ci prin efectul Legii nr. 52/1991, care a înțeles să recunoască și în favoarea categoriei de personal din sfera de referință a actului normativ special dreptul la premii și celelalte drepturi de personal prevăzute pentru personalul din unitățile bugetare. ... 71. După abrogarea Legii nr. 52/1991, dreptul la indemnizația de instalare a fost reglementat distinct prin dispozițiile art. 42 din Legea nr. 50/1996, prevederi potrivit cărora absolvenții, în primul an de activitate, încadrați ca personal de specialitate în unități din justiție și în parchete situate în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază de o indemnizație de instalare echivalentă cu salariul de bază brut corespunzător funcției, gradului sau treptei și gradației în care urmează să fie încadrați. ... 72. Prin efectul dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 au fost abrogate prevederile Legii nr. 50/1996, nemaifiind prevăzut dreptul la indemnizația de instalare nici în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și nici în prevederile legale subsecvente, cu relevanță în materia salarizării personalului din cadrul autorității judecătorești. ... 73. Abrogarea dispozițiilor legale ce au recunoscut personalului din cadrul autorității judecătorești dreptul la o indemnizație de instalare similară celei reglementate prin dispozițiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 nu are ca efect extinderea prevederilor hotărârii Guvernului la o categorie ce nici nu a fost vizată de actul normativ în discuție, întrucât Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 se adresează tuturor categoriilor de angajați, cu excepția celor pentru care legiuitorul a adoptat sisteme de salarizare distincte, constatare reținută și în cuprinsul Deciziei nr. 27 din 21 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ... 74. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze în sensul că, începând cu momentul abrogării dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 50/1996, dreptul la indemnizația de instalare, similară celei reglementate prin prevederile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, nu a mai fost recunoscut de legiuitor în favoarea personalului autorității judecătorești, incluzând personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. ... 75. Faptul că prevederile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 au fost menținute în vigoare, prin efectul dispozițiilor art. 48 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 330/2009, prin care a fost abrogată Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, cu excepția art. 21, 22, 23 și 30, nu poate avea semnificația extinderii aplicabilității hotărârii Guvernului la categorii profesionale ce nu au fost niciodată destinatare ale reglementării în discuție, astfel că nici constatarea potrivit căreia actuala lege-cadru de salarizare - Legea nr. 153/2017 - nu prevede și nici nu exclude dreptul la indemnizația de instalare în favoarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu poate constitui un argument pentru a se concluziona în sensul recunoașterii unui drept ce a fost expres prevăzut prin lege specială de salarizare și a încetat să existe prin efectul abrogării dispozițiilor ce au constituit temeiul său. ... 76. În consecință, răspunzând la prima întrebare adresată de instanța de trimitere, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stabilește că prevederile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 nu devin aplicabile personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea prin efectul abrogării dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 50/1996. ... 77. Având în vedere modalitatea de dezlegare a primei chestiuni de drept, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării în privința celei de-a doua chestiuni de drept ridicate de instanța de trimitere, examinarea pe fond fiind condiționată, așa cum se arată în cuprinsul încheierii de sesizare, de modul de soluționare a sesizării formulate din perspectiva aplicabilității dispozițiilor art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993. ... ... ...