Decizia CCR nr. 540/2016Paragraful 8

5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că, raportat la jurisprudenţa constantă şi neechivocă a Curţii Constituţionale în materia criticilor ce au vizat încălcarea - prin modul în care sunt reglementate căile de atac - a egalităţii în faţa legii, a accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, precum şi a dreptului la un recurs efectiv, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că limitarea sferei hotărârilor împotriva cărora se poate exercita recursul în casaţie nu vine în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, potrivit art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală, pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. În scopul de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la asigurarea celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie. În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind o cale extraordinară de atac - sub denumirea de "recurs în casaţie" -, ce poate fi exercitată doar în cazuri excepţionale, anume prevăzute de lege, şi numai pentru motive de nelegalitate, aşa cum reiese şi din expunerea de motive la proiectul noului Cod de procedură penală. Recursul în casaţie urmăreşte asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii ţări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac - de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - este analizată conformitatea unor hotărâri definitive cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. În Codul de procedură penală sunt prevăzute expres hotărârile ce pot fi atacate pe calea recursului în casaţie, precum şi cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac. Faţă de specificul acesteia, legea impune condiţii stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii de recurs în casaţie şi la titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii, iar nu chestiuni de fapt, putând constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. De asemenea, este limitată şi sfera titularilor căii de atac şi a motivelor de recurs în casaţie doar la anumite aspecte de nelegalitate, urmărindu-se crearea unui cadru corespunzător pentru ca instanţa supremă să îşi îndeplinească rolul în interpretarea şi aplicarea unitară a legii. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Necesitatea ca hotărârile penale definitive, dar contrare legii, să fie îndreptate trebuie însă conciliată cu autoritatea de lucru judecat, respectiv cu siguranţa şi stabilitatea circuitului juridic. Astfel, siguranţa raporturilor juridice reglementate prin hotărâri judecătoreşti definitive impune, cu privire la exercitarea unei căi de atac, atât o limitare în timp, în ceea ce priveşte termenul de declarare, cât şi din perspectiva interesului procesual - sub aspectul persoanelor care pot formula respectiva cale de atac - şi a cazurilor ce pot fi invocate. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege pentru considerente ce ţin de încălcarea egalităţii în faţa legii, a accesului liber la justiţie, a actelor internaţionale la care România este parte, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la un recurs efectiv ar presupune fie că părţilor nu li se recunoaşte un grad de jurisdicţie în condiţiile impuse de tratatele internaţionale, fie că, pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie, se prevăd condiţii diferite de declarare şi examinare a căii de atac, fie că textele invocate limitează dreptul la apărare.