Decizia ÎCCJ nr. 105/2024 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept
14. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal cu nr. 14.746/3/2021, reclamanții AAA ș.a., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne (S.N.P.P.C. din M.A.I. sau S.N.P.P.C.) în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (D.G.P.M.B.) au solicitat să se dispună: (i) obligarea pârâtei la plata majorărilor salariale, începând cu 1.01.2021, prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, prin aplicarea articolului 38 alin. (4) din această lege; (ii) obligarea pârâtei la plata majorărilor salariale pentru deținătorii titlului de specialist de clasă începând cu 1.07.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017; (iii) obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanți și sumele rezultate în urma recalculării, începând cu 1.01.2021, în cazul primului capăt al cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plății efective; (iv) obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanți și sumele rezultate în urma recalculării începând cu 1.07.2017, în cazul celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plății efective. ...
15. După declinarea de competență dispusă în favoarea Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și casarea sentinței acestei din urmă instanțe cu trimitere spre continuarea judecății, cauza a fost înregistrată cu nr. 26.850/3/2021*. ...
16. Prin Sentința nr. 575 din 9 octombrie 2023, Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata majorărilor salariale pentru deținătorii titlului de specialist de clasă și a diferențelor salariale derivate din această majorare, aferente perioadei 1.07.2017-19.05.2018, ca prescrisă; a respins, ca lipsită de interes, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata majorărilor salariale pentru deținătorii titlului de specialist de clasă și a diferențelor salariale derivate din această majorare, pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2020, și a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. ...
17. Împotriva Sentinței nr. 575 din 9 octombrie 2023 a formulat recurs S.N.P.P.C., în numele și pentru membrul de sindicat reclamant BC, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. ...
18. În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a arătat că sentința recurată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea legii, fiind invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă. ...
19. Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, recurentul-reclamant a învederat că instituția angajatoare și-a invocat propria culpă pentru a se exonera de răspundere în privința neacordării majorărilor salariale pentru deținătorii titlului de specialist de clasă începând cu 1.07.2017 și până la intrarea în vigoare a Ordinului nr. S/184/30.12.2020, apărare care nu poate fi primită de către instanță, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans. ...
20. De asemenea, s-a susținut că textul art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 nu prevede posibilitatea ordonatorului principal de credite de a amâna emiterea acestor ordine sau de a acorda drepturile salariale de la o dată ulterioară. ...
21. În consecință, dreptul polițiștilor de a li se acorda titlul de specialist de clasă s-a născut odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, și nu de la momentul la care a fost emis Ordinul nr. S/184/30.12.2020, neputând fi lăsat la aprecierea potențial arbitrară a ordonatorului de credite. ...
22. Dispozițiile alin. (4) al art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 nu statuează în sensul că dreptul polițiștilor de a beneficia de acordarea titlului de specialist de clasă va intra în vigoare odată cu emiterea ordinului ordonatorului principal de credite, ci se referă strict la faptul că, printr-un asemenea act administrativ, se vor prevedea condițiile de acordare, criteriile și standardele de performanță. ...
23. În acest sens, din documentele depuse la dosar de către pârâtă rezultă că drepturile salariale aferente titlului de specialist de clasă au fost acordate începând cu 30.12.2020, în totală contradicție cu dispozițiile art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, care au reglementat dreptul salarial începând cu 1.07.2017. Regulile stabilite de ordonatorul de credite trebuie aplicate începând cu 1.07.2017, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, legea neabilitând ordonatorul de credite să stabilească o dată ulterioară de la care să se fi acordat titlul de specialist de clasă și sporul aferent acestuia. ...
24. Cu privire la capetele 1 și 3 de cerere, recurentul a pretins că soluția instanței este criticabilă, de vreme ce instanța de fond și-a bazat hotărârea pe texte legale pe care le consideră neconstituționale. ...
25. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă D.G.P.M.B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. ...
26. În motivare, s-a susținut, în esență, că, din interpretarea dispozițiilor art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, rezultă că majorarea salariului pentru titlurile de specialist de clasă/domeniu funcțional, deținute în specialitate de polițiști, astfel cum este prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017, poate opera numai în condițiile emiterii unui ordin de către ordonatorul principal de credite, prin intermediul căruia trebuiau stabilite aspectele esențiale, respectiv: specialitățile, condițiile de acordare și de retragere a titlului de specialist de clasă/domeniu funcțional, retrogradarea dintr-o clasă superioară într-una inferioară, criteriile și standardele de performanță. ...
27. În plus, folosirea de către legiuitor a sintagmei „li se poate acorda“ semnifică faptul că nu este obligatoriu ca tuturor polițiștilor să li se confere titlu de specialist de clasă, fiind apanajul ordonatorului principal de credite de a stabili, în concret, care dintre polițiști vor primi un astfel de titlu și momentul de la care urmează a le fi acordat, instanța de judecată neputându-se substitui respectivului ordonator, în sensul de a decide că persoanei reprezentate de reclamant ar fi trebuit să i se confere titlul de specialist de clasă, începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. ...
28. Emiterea ordinului, de către ordonatorul principal de credite, reprezintă condiția esențială pentru acordarea majorării salariale în discuție, drept care nu s-a născut ex lege, ci doar sub condiția emiterii actului normativ, care urma să stabilească modalitățile de acordare a titlului de specialist. ...
29. Întrucât numai la 30.12.2020 a fost emis Ordinul nr. S/184/2020, potrivit art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, pentru perioada anterioară datei de 30.12.2020, în lipsa dispozițiilor legale stabilite prin ordin de ordonatorul principal de credite, recurenta nu a putut stabili și acorda majorarea salarială pretinsă. ...
30. Prin Încheierea din 22 mai 2024, instanța de trimitere a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de recurentul-reclamant S.N.P.P.C., în numele și pentru membrul de sindicat BC, fiind sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I alin. (1) , (3) , (4) și (5) din Ordonanța de urgență nr. 226/2020 și a art. I alin. (1) , (5) și (6) din Ordonanța de urgență nr. 130/2021. ...
31. Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 62/2024. ... ...
Sursa oficială ↗