Sari la conținut

Decizia CCR nr. 556/2016Paragraful 25

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
12.07.2016
Dosarul
2.900/108/2015

19. Or, câtă vreme actuala reglementare din Codul de procedură penală a instituit numeroase garanţii în materia emiterii de către procuror, în cazuri urgente, a autorizaţiei de supraveghere tehnică, a confirmării acesteia de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, a modalităţilor de arhivare şi de distrugere şi câtă vreme partea interesată are posibilitatea de a ataca aceste probe în faţa unui organ jurisdicţional independent şi imparţial, respectiv a judecătorului de cameră preliminară, în condiţiile art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, nu se mai poate pune problema înfrângerii dreptului la viaţă intimă, familială şi privată ori a dreptului la un proces echitabil. Mai mult, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu este absolut, legiuitorul având libertatea de a reglementa anumite ingerinţe justificate de necesitatea instrucţiei penale, deoarece societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie