Decizia CCR nr. 512/2016Paragraful 11

7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. În acest sens, arată că rolul procedurii în camera preliminară este acela de a reprezenta un filtru cu privire la o serie de aspecte exclusiv de legalitate referitoare la cauza penală, filtru exercitat după trimiterea în judecată şi până la momentul începerii judecăţii. În cadrul acestei proceduri sunt reglementate suficiente garanţii procesuale pentru inculpat, inclusiv posibilitatea exercitării căii de atac împotriva soluţiilor dispuse, în concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil. Înalta Curte constată că art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală prevede că judecătorul care exercită funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi a urmăririi penale şi care decide începerea judecăţii exercită în continuare, în aceeaşi cauză, şi funcţia de judecată. Astfel, s-a renunţat la soluţia iniţial adoptată, care se baza pe incompatibilitatea între cele două funcţii judiciare, deoarece aceasta ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi fost privat de posibilitatea, esenţială în buna gestionare a cazului, de a aprecia el însuşi şi de a decide asupra întregului material probator, şi nu doar asupra celui administrat în faza de judecată. Totodată, în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în art. 311 alin. (3) , se prevede că judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză, în completul de judecată format din 3 judecători, din compunerea căruia face parte. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile actuale ale Codului de procedură penală, care permit ca judecătorii de cameră preliminară care au dispus, în urma finalizării procedurii de cameră preliminară, începerea judecăţii să participe la soluţionarea în fond a cauzei, sunt neconstituţionale, încălcându-se principiul separării funcţiilor judiciare în procesul penal şi nefiind garantată o judecată imparţială care să răspundă cerinţelor de echitate şi legalitate ale procesului penal. Potrivit art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 (privind organizarea judiciară), în materie penală, în cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de judecată este format din 3 judecători. Contestaţiile formulate în prezenta cauză împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară au fost soluţionate de judecători care fac parte din compunerea completului învestit cu judecarea dosarului pe fond. Înalta Curte nu apreciază că există o stare de incompatibilitate în judecarea fondului cauzei, pentru aceleaşi considerente expuse mai sus, şi anume că, în procedura de cameră preliminară, judecătorii fac verificări numai în ceea ce priveşte competenţa, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De asemenea, apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt, în forma lor actuală, în acord cu prevederile care reglementează accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 din Constituţie, respectiv în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu prevederile care reglementează înfăptuirea justiţiei, cuprinse în art. 124 din Legea fundamentală. În speţă, au fost respectate drepturile procesuale ale inculpaţilor prin asigurarea accesului la dosar, posibilitatea de a lua cunoştinţă şi de a combate punctele de vedere exprimate de parchet şi prin comunicarea tuturor soluţiilor judecătorului de cameră preliminară, iar judecarea contestaţiei exercitate împotriva încheierilor date în camera preliminară s-a desfăşurat în condiţii de oralitate şi contradictorialitate.