Decizia CCR nr. 497/2016Paragraful 10

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Tratamentul sancţionator mai aspru al concursului de infracţiuni în comparaţie cu tratamentul sancţionator al unităţii de infracţiuni este justificat de împrejurarea că săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană demonstrează o perseverenţă a acesteia pe calea infracţională, fiind necesare sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării. Astfel, nu se poate reţine că art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal aduce atingere dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, de vreme ce situaţia unei persoane cercetate pentru comiterea mai multor infracţiuni nu este identică celei ale unei persoane cercetate pentru comiterea unei singure infracţiuni. În ceea ce priveşte art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, se arată că aceste dispoziţii reglementează o cauză de reducere a pedepsei în ipoteza parcurgerii procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii. Totodată, conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală acest beneficiu este aplicabil în cazul în care inculpatul "recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa". Aplicarea acestui beneficiu, ca urmare a opţiunii pe care legiuitorul o are în cadrul politicii penale, este acordat prin raportare la atitudinea procesuală a inculpatului cu privire la toate faptele pentru care a fost trimis în judecată şi nu prin raportare la atitudinea procesuală a inculpatului cu privire la fiecare faptă. De asemenea, nu se poate reţine posibilitatea Curţii Constituţionale de a interveni pe plan legislativ, instanţa de contencios constituţional nefiind legislator pozitiv.