Decizia CCR nr. 275/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate nu asigură un tratament juridic identic inculpaţilor care au săvârşit mai multe fapte penale, aflaţi în situaţii similare, diferenţiate prin sesizarea unică sau multiplă a instanţei, respectiv prin unul sau mai multe rechizitorii, atribut exclusiv al procurorului, sau sesizarea cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi un rechizitoriu cu privire la fapte pe care inculpatul nu înţelege să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei sau nu sunt întrunite condiţiile legale. Se susţine că, astfel, inculpaţii care încheie acorduri de recunoaştere a vinovăţiei sunt discriminaţi pozitiv, în raport cu cei care nu au această posibilitate şi care pot beneficia doar de dispoziţiile art. 374 din Codul de procedură penală. Totodată, se susţine că sintagmele "în totalitate" şi "ca cea descrisă în actul de sesizare", din cuprinsul art. 374 alin. (4) şi, respectiv, art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală nu dau posibilitatea judecătorului de a aplica procedura simplificată pentru o parte din faptele reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu. Se arată, în acest sens că, în situaţia în care instanţa de judecată ar fi sesizată separat pentru fiecare dintre faptele din rechizitoriu, sau ar fi sesizată separat cu faptele pe care inculpatul nu le recunoaşte şi cu cele pe care le recunoaşte, atunci conduita sinceră a acestuia ar dobândi valenţe juridice, putând să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru faptele pe care le recunoaşte şi să îşi demonstreze nevinovăţia pentru faptele pe care nu le recunoaşte. Comparând cele două proceduri, se arată că, în cea reglementată la art. 478 şi următoarele din Codul de procedură penală, procurorul are posibilitatea de a disjunge cauza cu privire la anumite persoane şi anumite fapte, selectând inculpaţii cărora le propune încheierea de acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, în timp ce judecătorul este lipsit de astfel de opţiuni, putând aplica procedura accelerată doar în situaţia recunoaşterii de către inculpat a tuturor faptelor din rechizitoriu. Se observă că judecătorul nu poate aplica procedura accelerată pentru o parte din fapte, nici în situaţia în care pentru faptele cuprinse în rechizitoriu şi nerecunoscute pronunţă achitarea. Se conchide că textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate.