Decizia CCR nr. 600/2015Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală acordă relevanţă situaţiei de fapt stabilite de către procuror prin rechizitoriu, în defavoarea situaţiei de fapt stabilite de către instanţa de judecată prin hotărârea pronunţată în urma efectuării cercetării judecătoreşti în mod nemijlocit. Se susţine că textul criticat prevede un regim juridic diferit pentru categorii de persoane aflate în situaţii juridice similare, respectiv pentru diferite categorii de inculpaţi trimişi în judecată prin rechizitoriu, care recunosc săvârşirea faptelor de care sunt acuzaţi. Se arată că, din felul în care prevederile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt formulate, rezultă că reducerea limitelor de pedeapsă, cu o treime, în cazul pedepsei cu închisoarea, şi cu o pătrime, în cazul pedepsei amenzii, poate fi aplicată numai dacă instanţa de judecată, în urma cercetării judecătoreşti, reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de inculpat. Aşadar, inculpatul de bună-credinţă, care recunoaşte faptele de care este acuzat într-o modalitate care este reţinută şi de către instanţa judecătorească, în urma cercetării judecătoreşti, nu va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, conform art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, dacă recunoaşterea sa nu este în acord cu situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu. Se susţine că, pentru aceste motive, condiţionarea aplicării reducerii limitelor de pedeapsă de concordanţa dintre faptele reţinute de instanţa de judecată şi cele arătate prin rechizitoriu este de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituţie.