Decizia CCR nr. 500/2016Paragraful 26

19. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că nu există o delimitare clară între aspectul obiectiv şi cel subiectiv şi că, pentru a statua asupra imparţialităţii judecătorului, acelaşi act al unui judecător poate fi analizat atât prin prisma demersului subiectiv, cât şi a celui obiectiv (Hotărârea din 5 februarie 2009, pronunţată în Cauza Olujic împotriva Croaţiei, paragraful 57 şi următoarele, Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunţată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 114). Potrivit jurisprudenţei aceleiaşi instanţe, imparţialitatea, conform demersului subiectiv, se prezumă până la proba contrarie, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită, însă Curtea poate aplica, de asemenea, testul obiectiv, pentru a determina dacă judecătorul oferă suficiente garanţii pentru a exclude orice bănuială legitimă în privinţa sa (Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30, şi Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Grieves împotriva Marii Britanii, paragraful 69). În aplicarea acestui test, opinia părţii cu privire la imparţialitatea judecătorului cauzei este importantă, dar nu decisivă. Esenţial este ca bănuielile referitoare la imparţialitate să poată fi justificate rezonabil, caz în care judecătorul bănuit de incompatibilitate trebuie să se retragă de la soluţionarea cauzei (Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunţată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 113, Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Micallef împotriva Maltei, paragraful 98).