Decizia ÎCCJ nr. 111/2024 (HP)Paragraful 3

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 09.12.2024 · dosar 2.095/1/2024
Paragraful 3
Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarele nr. 1.531/117/2024 și nr. 1.526/117/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă se impune încadrarea reclamantei ca personal didactic auxiliar, respectiv îngrijitoare în educație timpurie și plata tuturor drepturilor salariale corespunzătoare de la 1 ianuarie 2024 și plata tuturor diferențelor salariale ca urmare a admiterii petitului 1, în condițiile în care nu este aprobată o asemenea funcție în statul de funcții, nu există legislație specifică prin care să se reglementeze condițiile de încadrare, condițiile de studii, atribuțiile și fișa-cadru a postului și norme metodologice.
Sursa oficială ↗